Se aduna zorii, alte timpuri..ce singuratate..
Aparent, isi vede de-ale lui. Dar cine stie cate framantari il macina...si scrie neincetat, poate va reusi, in sfarsit, sa-si sature paharul vesnic secatuit.
Si iar mi se pare ca nu exist, ca nu-mi gasesc locul..ii spun ADIO, el de-abea m-aude, in mine zac furtuni inca nedezlantuite...mi-e frica..nu mai stiu..nu-l mai gasesc... S-a dus sa implore lumina...sa cante bucurie..