Spune-mi ce simti....spune-mi ce gandesti...spune-mi...doar atat...
stii??...esti capabil de asa ceva?
Sau vorbele tale sunt asemeni unui cerc inchis...pleonasm...unul atat de obisnuit, unul care sa nu aiba nici tangente, nici raza...nici macar un triunghi inscris,nimic...banal...si fad.
Spune-mi...prefa-te ca nu mai ai voie sa taci, prefa-te ca ai ce sa imi spui...prefa-te ca stii si poti sa comunici.
Hai, nu e greu sa te prefaci, ti-am intins si o portita de scapare...tot ce vrei...ti-am venit in intampinare si taci!
Nu e asta raspunsul corect...nici macar intrebarea corecta sau coerenta.
Am ajuns sa privim cerul si sa ne ascundem dupa norii negri care il imbraca cu atata nonsalanta...stiu, sunt dura,si pierd...dar nici asta nu mai e relevant...deloc.
Voi incerca sa ma apropii mai mult de tine....voi incerca sa te simt cu ochii, sa ma plimb cu vorbele pe trupul tau....apoi, voi trece cu buzele peste nemurire si ma voi apleca sa vad marginea prapastiei, doar pentru a gusta tentatia si pentru a vedea cum ma privesti...atat de ciudat, atat de curios si atat de nelinistit....te vei intreba atunci daca am curaj, daca sunt altfel, si daca te voi privi in ochi.
E banal...si e atat de uzat totul...nici macar afirmatia asta nu mai aduce nimic nou...
Voi cauta floarea albastra si ma voi multumi sa nu o gasesc....nici macar romantica nu mai sunt..nici nu mai conteaza.