In baia comuna se afla deja tipul blond-roscat.
Se spala pe dinti, gata de culcare.

Intru cu gindurile in nori la Lorelei si ii spun lui "Buna Dimineata".

Se plinge ca are hirtii pentru scoala, si este bucuros ca nu e dimineata, pentru ca mai are mult de lucrat. Va fii o noapte lunga.

Il admir pe ascuns, "tipul are curaj, studiind Istoria si Engleza"; eu am ucis minzul meu negru cu un revolver si invat ceva "relevant" pentru societatea capitalista.

El se plinge ca nu are grija de dintii lui. Nu ma afecteaza ceea ce spune, si raman cu aceeasi fata serioasa la oglinda.

Imi spune ca va ajunge stirb la treizeci de ani.

"Se pot intimpla lucruri mai rele" raspund, "iti poti pierde mintea la treizeci de ani"

"Sau poti muri pina la treizeci de ani" adauga si incepe sa isi spele fata.

"Moartea este ceva complet, as prefera-o decit sa traiesc cu un handicap" spun eu convins, muscind din periuta de dinti.

"Dar daca nu este viata dupa moarte?", ma surprinde el.

"Eu accept total idea asta", spun cu mindrie si un sens de superioritate.

"Nu stiu," raspunde incet, "nu sunt pregatit, iar orasul asta universitar este o groapa de gunoi"

"Mai ai zece-douazeci de ani de trait bine, nu pierde ocazia", ii amintesc

Ne despartim, eu cu "Somn Usor", el cu "Buna Dimineata".
Am uitat numele lui.

In camera mea privesc foarfeca, apoi stau tolanit pe canapea si acult muzica, asteptind un e-mail sau telefon de la cineva.