foto: Elena Overhamm



un șir lung de furnici urcă trupul meu obosit
le simt mărșăluind mă gâdilă
ajung repede peste tot mușcă lacom din artere
de ce m-aș împotrivi
de ce n-aș adormi anesteziată

*

fată morgană frumusețea osândită la exil
ce adânc sapă la rădăcina secatelor ape
curge umbra peste lucruri și oameni
un stilet sfâșie carnea caldă a luminii la zenit

*

se-nchide cercul nu mai este loc
doar clipa se arcuiește de atâta povară translucidă
iar din mine cresc dune de nisip