mi-e frică să te ating
și atunci rămân la urmă
să găsesc în mine semnele ochilor tăi așezate în cruce
zilele sunt reci și pline de titluri de cărți
cu porțile întărite
ascunse de flori
te simt atrasă de oamenii aceștia
care se repetă explicativ
în cuvinte fermecătoare
cântul tău
impermeabilul
e tot o liniște
vidul dintre spații în care
durerile ispitesc toate cât o poartă întreagă
să mă apropiu? nu știu
-ce ușurează nașterile
sensul e alcătuit din oameni de treabă
care petrec nopțile înghesuindu-se
în gândul bun
ori schimbând între ei rețete de fericire
femeia frământă pâinea
unui spațiu închis
EL poate fi dincolo
îți voi spune să ieșim din mulțime
dincolo sunt niște scânduri
de cărat lumea după ce ne-am luat
rămas bun de la oaspeți
și vom traversa râul