Ceva lipsește. Pereții albi, de obicei martori muți ai dezastrului meu interior și exterior, mă amenință astăzi, ca și cum ar fi ultima zi în care aș putea să-mi revendic dreptul la fericire. Porția de extaz uman conștient.

Ceva lipsește. Sărutul meu neprimit îmi arde buzele, ca și cum ar fi prima și ultima noapte în care pot gusta din cupa cu ambrozie. Mi-a fost întinsă subtil, iar eu am refuzat politicos. M-am izbit violent de ziduri ridicate din cuvinte și fum când am încercat să mă întind spre buzele dulci de pe care puteam fura un strop, o clipă de nemurire.

Ceva lipsește. Și pentru că pereții nemiloși și reci o cer, pentru că inima mi-e cât un purice și somnul, risipit prin cearceafuri, o voi face. Trebuie să o fac.

Am în cameră, pe post de scrumieră, un mic suport de lumânări. În el, doisprezece țigări. Număr în timp ce scriu… Două poartă urme fine de lip gloss, pe astea le elimin din start: Anca sau Andreea au fumat la mine în cameră. Doar una mai are marca trecută pe ea, Kent 4, deci nu se pune la socoteală. Așadar, nouă! Îndepărtez aproape ritualic urmele de scrum…

Încep cu cele mai vechi: fiecare chiștoc pare să sfârâie ușor când e aprins din nou, transformat din rest inutil în salvarea nopților mele. Dacă aș fi mai cumpătată, aș avea câte unul pentru fiecare seară în care buzele mele vor tânji… dar nu, vreau totul deodată… ochii mi se umezesc instantaneu, dar încerc să o fac ca la carte, să trag fumul în piept, ca și cum simpla atingere a filtrului tocit nu ar fi de ajuns. Brusc, îmi dau seama că aerul stătut din nenorocita de scrumieră a mai estompat din savoare.

Gustul buzelor lui R., imprimat în hârtia mototolită a țigaretei, e aproape imperceptibil… dar îl recunosc undeva acolo, sau poate doar îl „reciclez” din propria imaginație, ca să mă simt mai puțin vinovată când îmi privesc pereții drept în față. Și mai puțin singură. Și ceva mai mult… sărutată.

Invariabil, tușesc. Micul meu fetiș îmbibat cu nicotină mă face să simt că mă sufoc. Dar vreau să mă sufoc. Întotdeauna mi-a plăcut formularea „sărută-mă până nu mai am aer”; din păcate, n-am folosit-o decât în scris…

Am ajuns la al patrulea chiștoc. E ceva mai nou, dar nu foarte nou, ținând cont că nu ne-am petrecut prea des nopțile albe la mine acasă. Ceva mai nou – și parcă mai bine conservat. „(…) însetată să tragi din țigară” – acum, versul ăsta sună mai mult ca un îndemn – și trag până simt cum mi se zbate aerul poluat cu tristețe în plămâni… vocea mea suportă o dulce tortură…

După șase așa-zise țigări, mă simt mai obosită ca după o noapte de dragoste. Oglinda mă așteaptă în colț, pentru o ședință de palme imaginare, un tete-a-tete cu propria mea conștiință. Nu obișnuiesc să-mi vorbesc cu voce tare, poate e doar pentru a doua oară în viață când o fac. Surprinzător, însă, timbrul și cuvintele îmi joacă feste. Nu pot. Sunt alte sonorități în ecoul pereților albi, o „eu” care și-a pierdut nuanțele moi și zâmbetul strecurat în fraze. Nu am ce să-mi reproșez, am ajuns cuminte la al optulea chiștoc și am decis să mai las unul pentru dimineață. O dependență înlocuiește o alta – și asta nu înseamnă că mă apuc de fumat. Eu voiam doar să-l sărut înainte de-a adormi! Ce știu eu, sunt doar o mică dementă care-și notează gândurile mici într-un jurnal la fel de mic… Simt gustul țigărilor reciclate meschin – dar și aroma lui, rătăcită subtil, cum îi e felul, printre notele aspre. Teoretic, e ca și cum ne-am fi sărutat până la extenuare. Nu am făcut decât să continui ceva început, în joacă, de el.

Câtă dexteritate îți trebuie însă ca să aprinzi chiștoace de suflete… și cât de ușor e să le strivești de marginile scrumierei după ce ai scos tot ce se putea scoate din ele. Nu vreau să mă gândesc prea mult la toate lucrurile frumoase întâmplate în ultima lună, ar însemna să-mi exploatez amintirile. Mă mulțumesc să-i culeg urmele sărutului… și să mi le aplic pe buze. Simbolic și trist.

Ceva lipsește. Și pe final de ultim paragraf, îmi permit o erată: cineva lipsește. Și îmi lipsește. Dar, poate nici măcar nu ar trebui să fiu luată în serios, poate am amețit de la prea multe sferturi de țigări… sau de la prea multe sărutări.