poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2006-12-13 | | Înscris în bibliotecă de Nicole Chinez Rugăminte Nu-mi spune nimic… Îți cunosc mizeria, necazurile, luptele și ispitele sufletului tău, așa cum ești tu! Dă-mi inima ta! Dacă o să astepți să devii un înger ca să mi te dăruiești întru iubire, atunci n-ai să mă iubești niciodată. Chiar când ești laș, fricos, neîncrezător în împlinirea dragostei și în săvârșirea dragostei și a sfințeniei, chiar când ai să recazi în acele păcate pe care nu ai vrea să le mai faci, Eu nu îți dau voie să nu Mă iubești. Iubește-Mă așa cum ești tu! În orice moment și în orice situație te-ai afla, în credincioșie sau în trădare, în râvnă sau în uscăciune, tu iubește-Mă așa cum ești. Eu vreau să Mă poți iubi din puțina și săraca ta inimă. Dacă voi aștepta până când vei fi desăvârșit, atunci n-ai să Mă iubești niciodată. N-aș putea Eu, oare, să fac din fiecare fir de nisip un serafim?! Un înger care să strălucească de curăție și dragoste? Nu sunt Eu Domnul Dumnezeu care am creat toate și pot totul? Omule, ți-ai dat tu viața pentru lume din dragoste pentru oameni, sau ai murit din iubire pentru Mine? Atunci din ce motiv nu Mă lași să te iubesc? Fiul Meu, lasă-Mă să te iubesc, Eu îți vreau inima, care este locașul Meu. Desigur, cu timpul am să te schimb, însă chiar până atunci iubește-Mă așa cum ești tu, fiindcă Eu te iubesc cu toate că ești așa. Eu vreau ca dragostea ta pentru Mine să se nască din puțina și săraca ta inimă; din adâncul neputinței și al murdăriei tale. Eu te iubesc și când ești slab și necurat. Nu vreau o dragoste izvorâtă și hrănită din mândria “virtuților” tale, ci dintr-o inimă smerită pe care o poți curăți oricând. N-am nevoie de “virtuțile“ tale, de talentele tale, de înțelepciunea ta. Eu vreau doar să Mă iubesti și să lucrezi cu dragoste pentru Mine. Nu ”virtuțile” tale doresc; dacă ți le-aș da, tu ești așa de slab și mândru, încât aș hrăni amorul tău propriu și nu M-ai cinsti pe Mine. Deci ele să nu fie un motiv pentru care tu nu Mă cauți și stai departe de Mine. Apropie-te cu dragoste! Unui fier negru flăcările unui foc nu numai i-ar curăța rugina, dar l-ar face incandescent. Iubește-Mă deci și păcatele se vor arde și tu vei fi fericit. Iubește-Mă nu numai ca să fii curat, asta ar fi din nou o mândrie pentru tine, ci pentru că Eu vreau să odihnesc în inima ta. Deci nu te mai îngrijora de asta. Aș putea să fac prin tine lucruri mari pentru mintea omenească, dar nu; tu ai să fii sluga rea și nefolositoare și neputincioasă. Am să-ți iau și puținul pe care tu te încrezi că-l ai. Eu te-am făcut din iubire și pentru ca să-ți dau iubirea, fără ca tu să-mi poți da ceva. Nu încerca să-Mi plătești iubirea prin nimic, asta Mă doare atât de mult la tine. Iubește-Mă în dragostea Duhului Meu și fără motive. Nu mai sta departe de Mine; îți lipsește nu sfințenia- pe care numai Eu ți-o pot da- ci o inimă gata să Mă iubească oricând și până la capăt. Astăzi Eu stau la ușa inimii tale ca un cerșetor, Eu singurul și adevăratul Împărat și Domn. Eu bat și aștept. Grăbește-te să-Mi deschizi prin smerenie; nu mai aduce motiv întinăciunea și sărăcia ta. Dacă ți-ai cunoaște-o până-n adânc și deplin, ai muri de durere. Dar ceea ce M-ar durea pe Mine ar fi ca tu și acum să te îndoiești de dragostea ce o am Eu pentru tine. Crede că Eu pot totul și tu nu poți nimic fără Mine; doar păcatul ești în stare să-l faci fără ajutorul Meu. Să nu te încrezi în tine fără Mine, căci altfel voi fi nevoit să te las în cădere în măsura cu care tu te apreciezi. Nu te frământa că “n-ai virtuți”. Am să-ți dau Eu Sfințenia Mea. Deschide-ți inima prin pocăință și Mă primește în potirul sufletului tău prin Trupul și Sângele Meu, pe care în dar Þi-l dau la Sfânta Liturghie. Atunci o să te fac să întelegi totul și să Mă iubești mai mult decât îți poți închipui. Lasă să curgă sângele Meu în sângele tău și să bată inima Mea în inima ta. Eu ți-am dat-o pe Sfânta și Preacurata Mea Maică. Lasă să treacă totul prin inima Ei curată, încât să poată mijloci pentru tine. Orice s-ar întâmpla, nu aștepta nicidecum să devii sfânt, ca pe urmă să Mă iubești… În acest fel tu nu m-ai iubi niciodată. Și acum, du-te!… Eu sunt cu tine!!! |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate