ca niciodată
stau în fund și mă țin de picioarele viilor
nu știu dacă își dau seama
dar sunt ieșitura societății trântită pe podeaua de cauciuc
să vezi cum sar tălpile din mine
și se întorc în mers
în funcție de greutate
de număr
fiecare asortează câte o înjurătură
cea mai des întâlnită grijania mătii de aurolac
de fiecare dată îmi suflec mânecile rupte
din balele lor îmi fac un ac
și-mi caut vena să o dau cu împrumut
ce viață

mâine vreau să mă trezesc devreme
să fac o baie
să-mi mai spun încă o dată
m-am lăsat de fumat
apoi să mă arunc iar in patruzecișiunu
printre tălpile călătorilor
de data asta să-mi fie milă de ei