Eu.Tu.Noi



-Trebuia să trec de valuri…dar nu eram singură…apoi eram in vârful unui munte,adia vântul,pentru că imi simțeam șuvițele jucându-se și fața mângâiată;ciudat,dar era o căldura plăcută afară.Cineva imi pune mâna pe spate,nu mă împotrivesc,simțeam iar că e cineva apropiat mie.Apuc să închid ochii,zâmbesc,și se termină tot.M-a trezit alarma.
-O să mergem pe munte,și vântul o să ne adie prin păr,vara o să călcăm pe valuri când e furtună,și atunci o să râdem noi de comedie..și azi o să te visez.vorbim maine.
Beep.
-Da,chiar mi-ar plăcea.Bagi un chiul mâine și mergem undeva sa vorbim?Cre’că o să murim căutând.Asta dacă nu mă schimb și o să uit ce căutam,și o să cred că am găsit deja.Da’tot nu știu ce vreau.Aveai dreptate,da’ar fi scurtă…o clipa.Am simtit că dacă aș fi plecat atunci cu trenul să fiu singur aș fi vrut să fie cineva cu mine.În drum spre nicaieri...Și clipa ar deveni o oră,un an…Da!Ne-am mai intoarce vreodată?Aș vrea să rămânem așa de nebuni mereu.Să nu ne ia nimeni fântâna.Mereu să mă așez în colț și tu să mă săruți.
-N-o să ne schimbăm,o să schimbăm lumea din jurul nostru.Lacrimile să mai umple putin fântâna și să-mi spui că te-ai plictisit,apoi să-ti zambesc și…
-Și eu să te sărut și să-ți spun că am glumit.Acu’simt că nu m-aș plictisi niciodata.Chiar și in același compartiment,cu aceleasi bănci mereu.Dar tu?
Beep

Ora de franceză:

J’avais eu
Tu avais eu
Nous avons eu
…..
Eu,tu,noi..Nu,nu lipsește nimic.Il,elle..poate doar asta

“Tradu exercițiul de la pagina cinci”
Știu că e doar un exercițiu..la inceput..de carte..Și încep…
“Nu,terminația e..”
“Și asta știu..chiar nu pot să-i pun altă terminatie?”Îl las fara zambet..
“Daa,hai să luăm trenul.Nu,ce contează unde?Oriunde”
“Nu sunt trenuri acum.”
L-am pierdut pe-al nostru atunci

Present Perfect Simple nu mai are nici o legătură cu trecutul.Present Perfect Continuous exprimă o actiune petrecută în trecut,dar care se mai poate continua.
Suntem scrisi in present perfect continous

-Cand măi?Lași totul baltă pentru o secundă risipită aiurea?
-Avea vreun rost să mai adaug ceva?
-Ce mai faci,măi?Te-ai tuns?(Zambeste)
-Salut.Bine,nuu..(zambet inapoi)
-Chiar nu înțeleg…Ai plecat ca acum.
-Mă uitam prea mult la soare și nu credeam că e normal.Apoi te’am văzut pe tine,și mă gândeam că e mult mai bine să’l asteptăm amândoi.Apoi m’am săturat să’l privesc umbra,așteptându’l.Aș fi vrut să ne uitam unul la altul.Așa aș fi avut certitudinea că nu o să mă plictisesc făcând asta.

-Din cauza unor inși ca tine risc să mă închid fără să mă fi deschis vreodata cu adevărat.
-Inși?Există flori mult mai frumoase noaptea.Noi nu eram ofiliți,doar inchisi.
-Și era noapte?Dar tot tu ai făcut decorul ăsta?
- Nu,nu e un decor.Nu întelegi?Nu,nu ofilisem.Da, era noapte.Asta e ceea ce tu zici ca nu vezi.

-Da,problema e că era o gradină mare cu flori...de noapte
-Las-o balta.Nu întelegi?Erau doar doua flori si niste idioti ce ne priveau
-Asta am vrut eu să văd.
-Gândindu-se ce stupid e să fii o floare frumoasă.Și nu e așa.
-Atunci de ce nu mi-ai arătat niciodata asta?
-Ti-am arătat,dar erai intoarsă spre soare.Nu ma priveai,asteptai soarele.Mi’era teamă că dacă o să ridic privirea o să te văd așteptându’l,și nu uitându’te și tu la mine.A fost un sentiment aproape identic cu teamă,dar nu a fost teamă
…
-Mă bucur că ai lângă cine să-l privești.
-Nu!Îl privesc singur.Doar tu m-ai ajutat să-l găsesc