Poate ar fi mai bine sa uitam....sa ne lasa pagbasi..sau, si mai bine, daca nu avem nimic de spus, poate ar fi mai bine sa lasam tacearea sa se astearna intre sau peste noi...
Poate ar fi mai bine sa gandim....dar si asta oboseste...poate ar fi mai bine sa ne prefacem...poate ar fi mai bine daca nu am mai rani...dar ma repet, si asta nu e bine...
Intervine din nou ruperea de vis, dar si cea de realitate...atunci ar trebui sa construiesc o grota, unde sa iu singura...atunci m-ar inconjura doar natura, doar ca ea ma inconjoara si acum. Ma mai inconjoara si gandurile, durerea, de care , ricat de mult incerc, nu incerc sa ma despart, si nu reusesc sa o fac sa dispara.
E atat de mult zgomot, incat imi vine si mie sa urlu, macar de ar fi luna plina, sa am la ce urla, dar e zi, si lumina ma doare....
"Everybody hurts, sometimes....
Sometimes everything is wrong"....
Cred ca se insala, iar daca nu o face, atunci de ce nu e si la mine numai uneori sentimentul asta de ura, dezamagire si durere?....de ce acel uneori e atat de des la mine...de ce ma prinde in lanturile sale, si de ce nu imi mai da drumul?
Nici nu imi mai vorbesti, iar eu m-am prins in hora cu ielele, nebunele, care imi storc sufletul de speranta si trupul de vlaga...
Da, recunosc, mi-e dor, dar nu mai rezist, si caut grota aceea, dar si ea se fereste privirii mele, si ea neaga prezenta mea....
Am observat ca ma neg pe mine insami, ma sap singura, imi pun bete in roate, cum se spune pe la noi, sau, poate mi se pare numai...poate e doar o disperare, care ma incearca si care ma impinge sa cred ca e numai vina mea...o sa mai refelctez, in fond, e singurul lucru ce mi-a mai ramas...gandul...visul...tu...el...eu...nimeni.