Dar uciderea de idei nu este o crima? Uciderea sau inabusirea creativitatii, a inventivitatii....atunci cind nu se conformeaza "normelor morale" ale momentului sau nu convin celor aflati la putere?
Daca ne erijam in judecatori nu putem fi decit judecatori de moment sau, poate, ai momentului....?
Sigur ca suntem tributari subiectivismului si educatiei primite dar cu atat mai mult ar trebui sa ne minuneze efectul catorva vorbe asupra atat de diverselor subiectivisme.
Poate ca ar trebui sa incepem cu felul in care ne afecteaza sau, si mai bine, daca ne afecteaza ideile respective. Ne fac placere, ne dezgusta sau orice alt sentiment ne provoaca. Asa ca buni sau rai, oameni sau Oameni, criminali sau functionari, atata timp cat ideile lor ne fac sa iesim din cotidian cu bucuria Omului care zareste sclipirea de moment a neobisnuitului, se cheama ca ne-au atins sufletul si n-am ramas Indiferenti. Si nu asta este telul?
Judecind nu facem decit sa incercam sa ne impunem punctul de vedere propriu, adica subiectivismul nostru particular. Sa criticam? Sigur! Opera, ideea dar nu Omul si nici macar omul. Sa nu emitem "judecati cu valoare absoluta" (numai pentru ca sunt ale noastre) pentru ca oricind se vor gasi altii care sa ne serveasca propriul medicament si sa descoperim cat de amar este. Si, mai ales, poate ca la anul sau peste 2 ani nu vom mai fi de acord cu vorbele noastre de acum. Numai pentru asta si ar trebui sa ne ferim de a judeca pe altii. Si altceva: cine a decis ca noi avem dreptate ? Ca subiectivismul nostru este superior subiectivismului celuilalt? Sigur ca si eu imi iubesc subiectivismul, doar este al Meu! Si il ingrijesc de cand am inceput sa rationez (subiectiv vorbind), il hranesc, il alint si din cind in cind (foarte rar) il Ignor. Ce libertate fantasticaaaaaaaaaa!
concluzie: mostra Mea de subiectivism