E trecut binișor de miezul nopții. Mă ustură ochii, parcă am săpun în ei. Am ajuns până aici, nu poate să mai dureze mult. Îmi place, adrenalina îmi curge prin vene. E viață, viață adevărată. Mă furișez cu grijă prin spatele paznicului, respirația îmi urlă în urechi, inima îmi sare din tricou. După colț, aud un huruit suspect. Pașii se depărtează... Îmi pun la loc cuțitul, schimb arma. Pistolul îmi tremură în mână.

Intru în cameră... pfuuu, ce sforăie și barabulă ăsta de colegu-meu de cameră. Habar n-are de nimic, e un apatic. De când l-am văzut mi-am dat seama cu cine m-am pricopsit. Se uită la mine ca la un drogat. Auzi la el... "toată ziua stai cu ochii în monitor, mai ieși și tu și mai trăiește puțin." Să trăiesc așa ca el, o viață d-asta banală în fiecare zi. Să fiu același om obișnuit, cu emoții 2D și la rezoluție mică? I-aș trage una cu machine gun-un peste ochi, așa mă enervează... E câte unul în fiecare cameră. Îi pun așa intenționat, ca să ne strice distracția, mi-a zis Raptorul de la 305. Cică aseară pe la două, trei, când să se strecoare în spatele unui counter, a-nceput ăsta cu care stă în cameră să urle ca apucatu' să dea sunetu' mai încet că el se scoală de dimineață. S-a-ntors counteru' și l-a executat finuț și după aia a stat pe bară din cauza lui. Păi să nu-l arunci cu patu' pe geam? Îți zic, io pă toți sclifosiții ăștia i-aș muta din cămin. Să se ducă dom'le să doarmă la teatru că acolo e liniște. Să-i lase pe adevărați în durerea lor. Ce, io mă bag peste ei când învață ca apucații, zic eu ceva că se scoală cu noaptea-n cap să se ducă la cursuri? Mă seacă, 'nțelegi? M-ați auzit, băi tocilarilor, lăsați-i în pace pe gameri că nu omoară pe nimeni! Și dacă omoară ce? Și așa s-au înmulțit excesiv orcii, alienii, monștrii albaștri și restanțele.
Și dacă nu vă convine, mă găsiți pe messenger, cu statusuri gen "Ultra Bizi!", "DND" sau "eu mi-am găsit de lucru. tu nu?". Să văd dacă vă ține să dați ochii cu mine!

Către toți adevărații: Þineți-o tot așa! Ne vedem în The Hall of Fame!