Nu inteleg, si nu pot sa spun ca ma chinui foarte mult pentru a o face. Pur si simplu accept totul cum vine...pentru ca shtiu ca tot asa va si pleca; e simplu.(asta va insemna sa fii modern si fara batai de cap?...o sa mai cuget, vorba vine...)
Sunt aici, in fata ta, si nu ma vezi...poate nu vrei, poate nu poti...dar atunci, de ce imi spui ca trebuie sa astept? de ce ma incurajezi, cand shtii ca nu eshti langa mine pentru a ma incununa cu laurii reushitei?...reushitei de a te uita...
Macar de te-as cunoaste...poate asa mi-ar fi mai usor...
Cuvintele sunt amare, mai amare ca pelinul ce se scurge printre buzele sarpelui ce prinde conturul unui cuvant.
O sa ma ascund in spatele tau, o sa pretind ca stau la coada....nu stiu ce se vinde, nu stiu daca am bani, dar o sa astept cuminte sa imi vina randul. Nu o sa incerc sa intru in fata, asa cum am mai facut....o sa fiu umbra ta si o sa ma prefac...asa cum faci si tu.
As vrea sa stau, dar nu mai nu te mai gasesc, nu mai gasesc nici coada...nici pe mine, probabil m-am pierdut printre trecatorii prea grabiti pentru a mai sta la coada sau pentru a baga de seama la ce se intampla in jurul lor.
Sunt prea preocupati de noutatile mondene care nu inceteaza sa apara si sa presara mirodeniile necesare vietii lor atat de bogata in evenimente.
Nu....nu mai are nici un rost...nici viata,nici moartea, nici tu, nici eu...nici macar ea...nici el...
E trist...e prea tarziu...