Pentru a înțelege cultura română în anii 30 trebuie înțeleasă foarte bine imensa dezamăgire provocată de primul Război Mondial. România a intrat în război nepregătită- sute de mii de oameni au murit datorită acestei nepregătiri (au fost mai mulți decedați de tifos exantematic decât din cauza luptelor), majoritatea teritoriului a fost invadată de armatele Triplicei. Pentru intelectualul format sau în formare care se înrolase plin de entuziasm ca să-și dezrobească frații de sub asuprire străină Primul Război Mondial a fost simțit ca o trădare. Sacrificiul personal a fost folosit cu abjecție de cei care acumulaseră averi imense de pe urma războiului. Politicianismul antebelic era mort.
La fel ca în toate războaiele, generația ideală a murit pe front. Au rămas fie soldați înșelați, întorși acasă plini de dezamăgire, fie cei de acasă, civilii care au suportat teroarea și privațiunile ocupației.
Lumea de după război era o lume complet diferită, de neînțeles pentru intelectualul tipic (de formație umanistă ). Viteza vieții crescuse enorm comparativ cu perioada antebelică- averi se făceau și se desfăceau pe parcursul unor zile- dacă nu și ore, societatea aceea "așezată", molcomă, dispăruse. O serie de "isme" invadau România, cultura românească.
Era momentul unor schimbări și atât generația celor întorși de pe front cât și generațiile următoare simțeau că ele vor fi motorul acestor schimbări. Ce-ar fi avut de ales ?
1.Democrația. În ciuda unei Constituții liberale România postbelică nu avea experiență democratică. Partidele se succedau la putere înainte de război în regimul suveicii, după dorința lui Carol I. Partidul Conservator dispăruse de pe scena politică iar noile partide în ființate- PNÞ-ul, partidul mareșalului Averescu priveau mai mult spre marșul asupra Romei- prin care Mussolini preluase puterea decât spre democrație.
2.Good old times- sămănătorismul a apărut tocmai ca o reacție retrogradă la ritmul vieții moderne. Erau negate cuceririle civilizației fiind în schimb idealizat un țăran român abulic, lipsit de caracteristicile civilizatoare ale fermierilor vestici. Þăranul român real de-abia se desprinsese din iobăgie. Împroprietărirea lui Cuza nu făcuse decât să dea naștere la scandaluri datorită fărîmițării excesive a posesiunilor. Patima pentru pământ- atât de bine zugrăvită de Rebreanu- înlocuia orice fel de judecată sănătoasă.Sămănătorismul a fost o idee greșită de la început- și, din păcate înghițită prea ușor sub prestigiul unor personalități de talia lui Iorga. Legionarii aveau să preia sămănătorismul nemestecat- fără Iorga și fără a fi avut mai mult contact cu țăranul real decât straiele populare cu care se îmbrăca Căpitanul atunci când trecea pe calul său alb prin sate. Trebuie arătat aici că poporul român -aflat încă în copilărie- rămăsese cu iluzii milenariste. "Vestitorii pe cai albi" care anunță mișcări haotice, anarhice, răscoale- au fost întâlniți cu mult înainte de Garda de Fier. Deși în teorie se eliberase de glie țăranul român nu era un om complet independent. El se afla într-o continuă așteptare.
3.Ideile de stânga. În mod curios, ținând seama de extrema sărăcie în care se aflau țăranii, stânga și ideile sale nu au prins în România. Poate că dacă România ar fi avut un Mao care să se concentreze asupra păturii țărănești ar fi fost altceva. Dar stânga s-a concentrat în jurul păturii muncitorești educate de la orașe- o entitate relativ redusă.
Fiind puțini, muncitorii români nu constituiau un factor de presiune decât în anumite zone- exploatările petroliere din Valea Prahovei de exemplu. Guvernările succesive Revoluției din Octombrie au știut să imprime frica de roșu într-un mod eficient. Mișcarea socialistă era mult prea slabă pentru a conta în vreun fel. La socialism și apoi la comunism au aderat în principal marginalii, alogenii, cei care simțeau că statul român nu le poate oferi nimic.
Deși câștigase războiul România Mare nu a fost capabilă să câștige pacea. State cum ar fi Cehoslovacia , apărute în aceeași perioadă au știut să treacă rapid către un sistem democratic în care să-și găsească locul majoritatea populației. România nu a vrut să-și apropie minoritățile și nici marea masă a populației. Votul universal a fost socotit multă vreme după ce fusese introdus în Franța sau Anglia ca un periculos instrument al stângii. Deși încă de pe urma congresului de la Berlin României i se impusese să adopte un tratament corespunzător față de populația evreiască- considerânu-i pe evrei ca și cetățeni de același grad cu românii- acest lucru nu s-a întâmplat niciodată.
Din această democrație imperfectă s-au născut norii de furtună- roșii și negrii care aveau să pecetluiască soarta României.