A fost odată nu demult, cum poate s-a mai întâmplat să fie, un împărat. Un împărat care nu avea niciun fiu. Doar o nepoată și-un nepot. Și trăia acest împărat într-o cocioabă de la marginea unui sat, întrucât împărăția și-o dăduse deja pe toată în ultimele două basme. Împăratul, nepoata și nepotul trăiau deja fericiți și nu aveau nicio problemă.
Pe tărâmul aceluiași sat, trăiau alte două personaje importante, din tagma adversă, ultimul zmeu și Baba Cloanța. Cum nu prea aveau deadline-uri pentru învins Feți-Frumoși, pentru vrăjitorii și alte chestii năzdrăvane, foarte se plictiseau. Mai mult, zmeul nu făcea altceva decât să plângă cât era ziulica de mare, iar Baba Cloanța, care în afara rolului ei era de fapt foarte pioasă, îl întrebă:
- De ce plângi, zmeule?!
- Off, Baba Cloanța, cum să nu plâng?! Tu știi ce face de obicei zmeul?!
- Ce face?
- Răpește prințese. Și au trecut deja mulți ani de când n-am mai vazut o prințesă frumoasă cu acte-n regulă. Nici nu știu de ce mai exist!
-Atunci răpește prințese urâte!
-Crezi că mai există, măcar urâte?!
-Eu așa sper.
Baba cloanța căzu și ea într-o stare introspectivă din pricina colegului din breasla personajelor negative. Parcă nici ea nu se mai simțea ca altădată în toată urâțenia ei și prinse a zice:
-Dar, tu, zmeule, știi ce face Baba Cloanța de obicei?!
-Ce face?!
-Sperie copii. Eu sunt gogorița, descendenta marelui BauBau. Și acum, pentru că nu am ce face, stau toată ziua cu ochii-n oglindă și mă pieptăn. Nu vezi ce bine arăt?!
Zmeul observă buzele siliconate și talia conturată de liposucție, se gândi ca Baba Cloanța-i o bucată bună și tare se mai întristă.
-Nici tu nu știu de ce mai exiști!
Depănară ce depănară cele mai grotești secvențe, din vremea când criza nu afectase până și basmele și se hotărâră să pornească într-o ultimă luptă existențială!
Merseră ce merseră, până ajunseră la cocioaba împăratului. Și uite asa, într-o seară, se trezi împăratul, abordat de o femeie bună de răpit de către zmeu, dacă el si-ar fi dat seama de asta.
-Împăratule, eu sunt Baba Cloanța și am venit să te sperii!
Împăratul foarte se miră:
-Babă Cloanță, dar parcă singur trebuia să-mi dau seama de cine ești și de viclenia-ți! Ce se întâmplă cu tine?!
-Împărate, află ca de-acum am schimbat strategia!
Îndată, împăratului îi fu dat si alt prilej de mirare.
-Împăratule, eu sunt Zmeul și am venit să răpesc.
-Prea bine, Zmeule, rosti împăratul. Dar nu avem nicio prințesă prin preajmă, nici măcar urătă.
-Nu-i o problemă, împăratule. De acum răpesc nepoate. Mi-am schimbat strategia.
Împăratul făcu ochii mari și se întrebă în sinea lui dacă era bine să schimbi strategia pe vremurile astea?!
-Împărate, pregătește-te, va fi o mare luptă! Aaa..și ca să nu uit, Baba Cloanța vinde apă vie, dacă vrei să cumperi, ca să se termine povestea cu bine.
-Bine, răspunse împăratul, să fie o luptă mare, între noi doi. Dar de apă vie n-am nevoie.
Și fuse o luptă mare între ei doi și la urmă împăratul muri. Pe moment niciun motiv de ingrijorare. Dar muri și pentru că nu vrusese să cumpere apă vie precum Zmeul îl sfătuise, rămase mort.
Atunci se căsători Zmeul cu nepoata și Baba Cloanța cu nepotul, ca măcar aparent să se termine povestea cu bine.
Și au trăit fericiți până la adânci bătrâneți, dar din când în când se mai si certau..