Viciu, Virtute, Libertate


Pe vremea când profesorul de limba latină ne obliga să învățăm pe de rost diferite proverbe, nu știam cât de mult îmi vor folosi mai târziu. Părea un efort inutil să-ți lipești pe suflet abțibildurile unei lumi moarte. Așa se face că expresia: "Errare humanum est, sed perseverare diabolicum"( A greși este omenește dar a persevera în greșeală este diabolic), îmi revenea în minte ori de câte ori alunecările mele lăuntrice le depășeau pe cele din patinajul artistic. Apoi am aflat că Cicero în "Philippica" sub forma: "Cuius vis hominis est errare, nisi insipientis in errare perseverare" (Orice om poate greși, numai prostul stăruie în greșeală), a evidențiat această cugetare cu un real succes. Diferența de sens dintre cele două reliefări este considerabilă și nu trebuie neglijată. În nici un caz, diabolicul nu poate fi acuzat de prostie pentru că perseverează în amăgire. E ca și cum ai spune că perspicacitatea unui iluzionist devine meritorie când îți deconspiră trucurile! M-am edificat în această privință abia înțelegând că la antipodul viciului nu stă virtutea ci libertatea. Surprinderile nu s-au oprit aici. Eram condiționat să renunț la fantasmagoriile îndrăgite pentru a-mi recupera normalitatea rațională a discernământului. Necesitățile omului biologic îmi alimentau plăcutele-mi vicii, iar cerințele omului moral păreau mârțoaga din poveste cu pretenții de cal năzdrăvan. Mă simțeam înlănțuit de mine însumi ca de un drog tulburător. Și totuși, în ascuns îmi disprețuiam cu sălbăticie sinceritatea ce gafa prin exaltare ori de câte ori epata sublimul. Ce fel de libertate este aceea ce supune la tortură bunul nostru plac? Dar ce șansă poate fi numită aceea ce-mi anulează liberul arbitru printr-o liberă alegere? M-am izbit de virtute ca de o poartă închisă și am fost obligat să constat că oricât de bine cunosc medicamentul ce-mi este necesar, efortul căutării și suferința administrării lui sunt inevitabile. Așa am observat că între interes și moralitate există similitudini constante. Dicționarul latin-român mi-a dezvăluit că "interest" (intersum, fui, esse) era tradus prin "a fi între, a fi la mijloc". Prin urmare, a avea un interes înseamnă a te situa între dorința proprie și ținta ei. Și vorba aceea, când ești prins astfel, nu ți-e comod deloc. Nu întâmplător toate marile religii și sisteme filozofice pentru care spiritualitatea nu era doar o jonglerie sau o fantasmă a gândirii, au tins să educe dorințele omului. Capacitatea noastră afectivă bine înrădăcinată în simțurile corpului pe de o parte și stimulată sau devastată de gândire de cealaltă parte, nu-și află cu ușurință firescul împlinirii. Se știa că la origine, cuvântul "păcat" nu menționa nimic altceva decât "greșirea țintei". Dar cum putea fi ea atinsă fără exercițiul permanent al virtuții? Și cum realizez simbioza dintre interes și aceasta pentru ca în toate faptele vieții mele să fiu într-adevăr liber? Pe scurt: de vreme ce virtutea era caracterizată chiar de Aristotel ca "echilibru între prea mult și prea puțin", pragmatismul oricărui vis sau ideal era menit să adopte aceeași rețetă. Un exemplu: între posibilitatea de a fi avar și posibilitatea de a fi risipitor, locuiește posibilitatea de a fi cumpătat. Sună neinteresant, dar a confunda ambițiile zgârcitului cu hărnicia și vanitățile cheltuitorului cu generozitatea este o nesocotință.
Nu știu cum te simți cititorule, și nici nu-ți cunosc idealurile, însă eu unul am îmbrățișat de atâtea ori extremele încât am ajuns un admirator al mersului pe sârmă. De câte prăbușiri tăinuite n-a avut parte actorul pentru a te ține cu sufletul la gură! Reprezentația lui e mereu înscrisă în programul marelui circ al vieții. Și noi avem nevoie de curaj și perseverență în exercițiul zilnic, pentru că : "Drumul spre adevăr se aseamănă mersului pe o muchie de cuțit. Ai o singură posibilitate de a te menține în echilibru și o infinitate de a cădea în eroare" (Goethe). Și le-am spus toate acestea într-o pauză de cafea deoarece, mi se pare mie sau afirmația aceluiași scriitor citat din memorie mai sus se verifică : "...nimic nu este mai înspăimântător decât ingnoranța activă" !?
Coffee Break, an 2006 nr.10