• Mijlocul de fixare a ființei tale, pe retina memoriei mele, a fost cuvântul. De cum te-am auzit am fost condamnată la viață.
Cuvântul este un mic atelier dar nivelul tău superior de pregătire a folosit tehnici diferite, la dimensiuni de pătrundere superioară, și iată-te încrustat în sufletul meu...fară măcar să te văd.
Tu, priveai câteva fotografii, pe care, raționamentul meu îmi spunea că nu am făcut bine ....că ... ți le-am trimis...măcar și pentru vorba care se spune; dacă ajungi să arăți ca în fotografie ai nevoie de doctor.
....Diverse discuții...concepute în cele mai complexe formulări...ca să aflu că am parte de...un doctor...in suflete...dar unul cu o mare încărcătură filosofică și cu un timbru vocal care își pune amprenta direct în inimă!
Până aici o poveste...de aici încolo o furtună care -mi flutură soarta cu așa putere că nu mai înțeleg sensul existenței mele.
Posed un paralelism foarte mare între exprimarea în cuvinte și... punerea lor în practică.
Nu știu pe limba cui să vorbesc, nu sunt convinsă ce trebuie să fac....
Vibrațiile inimii ajung acolo...….la tine …dar teama, necunoscutul, nesiguranța…sunt mai performante, deocamdată.
Pun mâna tremurândă pe fiecare lucru…mobilele învechite au urmele degetelor mele, ramele îngălbenite au urmele buzelor mele, prosoapele care miros a mine…de la toate aștept o sugestie….
Acestea sunt momentele când mă întreb ; Oare voi avea curajul…vreodată ??????