-Crezi că oamenii se schimbă? Mă întrebase într-o seară EA în timp ce se juca cu mâinile mele. Stăteam deseori așa, pe canapea, în fața televizorului stins, și pur și simplu vorbeam. Obișnuiam să vorbim ore întregi despre tot soiul de lucruri. Semănam atât de mult în gândire- câteodată nici nu mai trebuia să îi spun nimic, privirea și zâmbetul meu erau de ajuns. Mă cunoștea mai bine decât pe ea insăși; adoram să o ascult cum povestește, cum își bate capul cu lucruri mărunte, dar extrem de importante pentru ea...
Îmi mai plăcea și să o privesc cum doarme. Era genul de fată căreia îi plăcea să doarmă în pantaloni scurți și un maiou dantelat asortat. Înainte de culcare se oprea în fața patului, îmi mângâia fața cu palmele ei fine mirosind a cremă cu aloe vera și castraveți, mă săruta pe frunte și îmi șoptea câte ceva la ureche continuând să îmi mângâie fața.
-Ești ca un copil. Te ghemuiești noaptea la pieptul meu, mă strângi tare în brațe și tresari de fiecare dată când mă mișc, ca și cum ți-ar fi frica să nu plec; iar când plapuma trădătoare începe să o ia la goană înspre picioarele mele, tu o oprești ca un adevărat soldat și îi ordoni să se întoarcă pe spatele meu- te ascultă! Îmi place mult să dorm cu tine; oricum ne-am întoarce tot timpul reșim să ne ținem cumva. Ori stăm imbrățișați, ori ne ținem de mană.. iar când mă întorc cu spatele la tine, tu îl săruti ușor și apoi mă mângâi încet. Mâna ta se oprește pe fundul meu. Adormi. E rândul meu. Mă întorc cu fața spre tine. Deși mi-e somn, nu vreau să închid ochii, profit cât pot de mult de moment( e prima oară când dormim împreună)... Mă uit la tine cum dormi. Ești draguț. Încep să te ating cu mâna dreaptă din nou pe față, știu că îți place; o mut și pe celălalt obraz iar apoi cobor spre corpul tău. Reacționezi la fiecare mișcare mai apăsată a mâinii mele. Ai ochii închiși... Te sărut pe gât-te-am trezit. Mă săruți înapoi. Atât de mult aș vrea să mă lași să te iubesc. De ce nu ma lași? De ce ți-e frica?
Mi-e dor de tine. Știu, e vina mea că nu mai ești aici. Sunt un prost, știai. Iubeai prostul ăsta. Prostul ăsta laș care a fugit din calea iubirii. Te caut. Mă uit tot timpul după tine. Un spate fin, cu gropițe, părul negru, șolduri zâmbărețe. Un spate sarcastic, loial, demn de încredere. Un spate aproape perfect, ce m-a speriat... Alerg după el. Te caut, nu știu unde ai plecat. Te strig, dar nu răspunde nimeni. Adeseori mă trezesc noaptea și simt cum te joci cu barba mea. Te-ai intors? Nu. Doar o iluzie. Ce crudă e viata!
- Nu sti? Iți spun eu. Oamenii nu se schimbă. Există in ei un lucru, o calitate, un "ceva" de care ei sunt sau nu foarte conștienți; pe măsură ce trece timpul, acel "ceva" crește sau, la polul opus, se diminueaza, e inhibat, pâna la totala dispariție. Dacă în schimb devii conștient de el, îl cultivi, îl dezvolți, poate ajunge la potențialul său. Oamenii rămân la fel.
- Atunci noi vom rămâne tot așa? am întrebat-o.
- Tu o sa îmi acoperi spatele toată viața și o să te superi când nu îți convine ceva. Dacă te enervezi, te iei și pleci. După zece minute te vei întoarce, cerându-ți scuze. Ai sa începi să mă săruți. Cădem în pat. Te ridici în genunchi și mă iei și pe mine. Îmi vei da bluza jos. Ne vom lăsa din nou pe pat. Te vei uita la mine. Ai să mă săruti pe gât și îmi vei cânta în ureche. Ești sexy când îmi cânți în ureche, ți-am zis? Ne vom cufunda în pat, în noi, în mine! Þi-aș spune că te iubesc, dar mi-e frică să nu te sperii. Tac. Tăcem. Ne ținem în brațe. Îmi place cum te porți cu mine... peste treizeci de ani va fi la fel; aceeași eu te voi mângâia pe față, același tu, copil speriat. Ne vom preface că ne batem. Te voi mușca de mână, mă vei gîdila. știi că nu am să îți rezist... doar te iubesc!
Gata, a spus-o, nu mai e cale de întoarcere. Mă iubește. Asta înseamnă că va face orice pentru mine. Oare eu o iubesc? Cum ar trebui să îți dai seama? Ma iubește- adică ține foarte mult la mine... mai mult decât la ea? Mă iubește. Asta înseamnă că va face orice pentru mine. Mă va ierta chiar și atunci când o voi face să se simtă prost. Dacă voi ceda unei alte femei vreodată, mă va ierta. Nu merit. Nu merită un om ca mine.
- Îmi pare rău, i-am șoptit înainte să plec.
- De ce? Nu merit să știu de ce?
- Nu fă să devină și mai greu decât e. Pleacă, te rog.
- Nu, vreau să știu.
- Atunci plec eu...
... și-am plecat. Acum merg ca un nebun pe străzi. Nu m-am bărbierit de patru săptămâni, nu am putut să dorm. De fiecare dată când apuc, visez cu tine. Ești aici lângă mine, te uiți cum dorm. Ai devenit o obsesie. Asta înseamnă că te iubesc? Mă opresc pe banca noastră din Piața Traian. Lacrimi îmi șiroiesc pe obraz. Asta înseamnă că te iubesc?
-Ești ca un copil. Noaptea mă ții în brațe strâns și adormi cu capul pe pieptul meu. Tresari la fiecare mișcare a mea, ca și cum ți-ar fi frica să nu plec... iar ziua, ziua mă trimiți. Îmi ceri să plec... acum mă chemi înapoi.
-Asta înseamnă că te iubesc?
Era ea. Cu părul negru, întins, cărarea pe o parte. Aceiași sâni drăguți, jucăuși, prieteni ai mâinilor mele. Același zâmbet. Aceeasi față tristă... același spate fin, cu gropițe. S-a întors. Mă bucur. Continui să plâng.
- Asta înseamnă că te iubesc? Trebuie că da. Adică știu sigur că mă iubesc pe mine; iar tu, tu ești o parte din mine. Pesemne că te iubesc.
Oamenii nu se schimbă. Rămân la fel. Iubirea noastră nu va dispărea prin urmare niciodată. Suntem conștienți de ea, tot ce putem face e ca ea să își atingă potențialul. Putem face multe împreună. Iubirea noastră e eternă.
Te sărut pe spate. Știu că iți place. Azi nu vreau să facem dragoste. Vreau să stăm așa, imbrățișați, uitându-ne unul la altul. Ești frumoasă, ți-am zis? Ești ca un copil.