m-am trezit dimineață
purtam încă urmele cafelei de ieri pe buze
te-am întrebat despre ziua de ieri

îmi povestești
cum strânsesem între dinți fără milă răsăritul
de la canin la măseaua de minte
sfârtecând cu nesaț razele de pe trupul tău fierbinte
din călcâi spre jugulară
fără să las vreo umbră să-l șteargă din calendarul albastru
apoi am fugit în camera cu tapet și pălării cu elefanți

piticul locatar își aduce aminte
cum i-am înroșit obrajii somnoroși
cu urme de lipstick din seara trecută
cum se zvonea că e dimineață la urechea lui
până cuvintele cu trup sângeriu i-au zgâriat timpanul
și le-a alungat în oglinda

bucata de sticlă vorbește despre o umbră palidă
sub forma de o bine rotunjit si cărnos
care iși desena contururile feminine
cu pământ și poftă de v-ați ascunselea
suflând sentimente atât de calde încât au umplut-o de aburi
ceața mă trimite spre cana de cafea în care cad amețită

zațul uscat deschide destinul cu ochiul minții
drumuri de zi drumuri de seară drumuri de noapte
umbre care plâng până la ultima mușcătură
femei cu gust de ambră cu ochii întorși spre retină
unde imagini de înger rup aripi negre de tristețe metaforică
în celule steam neclonate încă de indiferență

o statuie de cafeină se învârte în piruete
îmi zâmbește și-mi strecoară în palme
o păpușă cu miros de otravă
duc păpușa la ureche să-i ascult plânsul
ea se zbate și alunecă printre lacrimi
se lovește cu zgomot de fundul cănii
se desface în două coji de copac uscate
carnea de lemn scoate la iveală altă păpușă
cu același miros și sânge fibros de scoarță
cu glasul în descompunere dar cu lacrimi de drojdii
mi-e teamă să nu o sparg
o pun la păstrare printre gânduri ascunse și dau să ies
un val de cafea fierbinte mă oprește
un cutremur mă aduce laolaltă cu păpușa împrăștiată

aroma îmi sufocă existență
pofta îmi soarbe trupul de poveste
doar buzele colorate cu zaț și mofturi de fetiță rămân la suprafață
lipicioase s-au oprit pe versantul de nord al prăpatiei nesătule
înainte să fie înghițite din nou de tăcerea cafeinomană