- Domnule Puric, sunteți unul dintre puținii oameni de cultură care își asumă Biserica și neamul românesc. Ce reprezintă Biserica Ortodoxă și neamul românesc pentru Dan Puric?
- Reprezintă un timp identitar al integralității. Dacă n-ar fi Biserica, categoric că ar fi o infirmitate. Deci, reprezintă integralitatea de a fi român.
- Care este legătura, în opinia dumnevoastră, între neamul românesc și Biserica Ortodoxă? Vă întreb pentru că mulți intelectuali contestă acest lucru, că Biserica ar îndeplini un rol ontologic în ființa neamului românesc?
- Nu trebuie să ne concentrăm pe cei care nu sunt de acord cu acest lucru, ci trebuie să ne concentrăm pe propria noastră afirmare. Biserica și credința nu trăiesc din polemici, ci trăiesc din afirmare. Lucrurile parazitare apar întotdeauna. Așa cum se spune că răul nu are existență în sine, ci trebuie să apară binele ca răul să existe. Cineva m-a rugat să dezbat ideea învățământului ortodox în școală și am zis că eu așa ceva nu dezbat pentru că învățământul ortodox este ca limba română: nu este nici obligatoriu, nici facultativ. El este! El se afirmă ! El face parte din acea taină a noastră care nu se dezbate!
- Din păcate martirii neamului din perioada dictaturii comuniste sunt astăzi ignorați de societatea românească. Ce putem face pentru ca acești martiri, care au păstrat nealterată ființa neamului românesc, să poată fi cunoscuți de generația tânără?
- În primul rând, trebuie o măsură de igienă ortodoxă. Ar trebui mărturisit. Noi nu mai avem reflexul de a mărturisi, noi avem reflexul de a comenta. Comentariul, părerea mea, este la bere. Omul vorbește, sfântul cuvântă, iar Dumnezeu grăiește. Sunt trei dimensiuni ontologice diferite. Sfântul nu vorbește. Omul însă se îneacă în vorbe, el vrea să vorbească. Nu poți să vorbești despre martiri, nu poți să comentezi. Poți să comentezi la fotbal, poți să comentezi politică. Sfinții și martirii nu se comentează! Despe ei se cuvântă cu autoritate. În zona aceasta noi trebuie să mărturisim, sigur în contra curentului, trebuie să denunțăm în primul rând tot antrenamentul acesta de uitare la care este supus poporul român. Un om care nu are memorie și nu are valori poate să fie foarte repede manipulat, poate fi foarte repede distrus. În țara aceasta există atât de multă credință, dar există și lașitate. Ca să izolezi un părinte cum este părintele Iustin Pârvu sau cum este părintele Arsenie Papacioc este un lucru de sadism și de crimă ortodoxă. Ca să aderi la tăcere este o chestie de lașitate.
- Cândva ați afirmat că uriașul lucru pe care îl putem noi ca români să-l dăm Occidentului este lecția normalității! Care este lecția normalității la ora actuală în spațiul românesc? Avem atâta corupție, atâta imbecilitate și impostură în toate domeniile, inclusiv în Biserică!
- Avea Titu Maiorescu o vorbă : toate lucrurile tremură la margine. La suprafață se întâmplă din nefericire toate dezastrele astea care sunt de fapt consecințe. Sunt epifenomene ale unei sechele, ale unei perioade cumplite care a fost și este încă: comunismul! Nu poți să sari peste așa ceva. Eu vorbesc de România din rostul ei, cea adâncă, cea care rezistă, cea care nu face concesii la așa ceva. Eu vorbesc despre România încăpățânată. La suprafață noi avem mutilări, adaptări, integrări, aderări, dar pe dedesupturi românul își vede de rostul lui. Apelul pe care-l fac eu este la acea vână extraordinară a românului, pe care, culmea, toți o au în inimă, dar au uitat și nu mai au forța să o declare, să o mărturisească. Prin credință lucrul acesta se deschide. Prin îndrăzneală ortodoxă, nu prin tupeu, pentru că securiștii au tupeu, creștinii au îndrăzneală, cum a zis Hristos. Þara e foarte bună. Eu fac apel la ultima instanță: la țară! De la țară să pornim la o bună rânduială și la o bună socoteală. Deci dacă țara e bună, dată de Dumnezeu, noi să facem rânduială după țară, nu după niște oameni care sunt ilegitimi. Această dezordine are două codițe: una de tip autohton, de tip securistic, tulbură apele ca să pescuiască ei ce doresc, și alta de tip străin, din afară, venite cu interese de colonizare, cu interese de supunere, mai mult sau mai puțin expuse, cu interese de masacrare a Ortodoxiei. Nu vedeți că noi ne-am sectarizat? Au reușit să ne marginalizeze.
- Vorbiți mereu despre importanța păstrării tradiției și identității noastre românești. Cum vedeți situația noastră ca români și ca ortodocși într-o epocă a globalizării?
- La nivel macrofizic Universul merge spre entropie, se extinde. La nivel microfizic săgeata biologiei merge spre diversitate. Toți vor răcni după diversitate. La nivel microfizic, lucrurile se diversifică. Dorința aceasta de multiculturalitate nu e altceva decât opoziție. Multiculturalitatea e un termen neputincios. El trebuie să apere într-o tendință de globalizare diversitatea. Diversitatea nu se apără. Nu faci din diversitate rezervație cum au făcut americanii din indieni. Diversitatea se manifestă organic. Diversitatea este o fiziologie, nu este o excepție. Diversitatea este un rezultat, un metabolism. Ea trebuie să se manifeste. Eu trebuie să las condițiile de manifestare a diversității. Sub masca aceasta economică, sub tendința și lăcomia transnaționalelor, se întâmplă o masacrare a identității. Și atunci, a început războiul. Și atunci mai bine un război în numele lui Dumnezeu decât o pace în numele dracului. Pacea semnată de dracu e sinistră. Așa că o vom pune de un conflict surd, dar bun și sănătos și curativ pentru tot restul. Trebuie să apărăm ceea ce este sănătos! Nu?
- Da! Sunteți înconjurat de mulți tineri peste tot unde mergeți în țară, atât la spectacole, cât și la conferințele pe care le susțineți. Ce credeți că le lipsește tinerilor din vremea noastră?
- Am putea spune că tineretului de astăzi nu-i lipsește nimic și din cauza aceasta îi lipsește totul. Au de toate. Au un soi de linșaj informațional, linșaj alimentar. Este o inflație de produse în jurul lor. Sunt adimensionali, nu mai au dimensiune. Și atuncea le lipsește totul. E ca vorba aceea: vom ajunge să cunoaștem totul și să nu mai înțelegem nimic. În viață nu e prea bine să ai totul. Este bine ca tot ceea ce ai să ai după muncă, după un câștig onest, nu să-ți vină totul de-a gata. În clipa în care-ți vine totul de-a gata te degenerează. Informația de pe computer nu e totuna cu ceea ce dă dascălul, numai că și dascălul astăzi a devenit curea de transmisie pentru niște informații idioate. Toate mecanismele acestea de transmitere a tradiției, a învățământului au fost bruiate și atunci tânărul este undeva suspendat. Este suspendat nicăieri și problema nu se mai pune la el, problema se pune la noi. Dacă devenim foarte agresivi certându-l pentru ceea ce este greșim, pentru că el este ceea ce este ca rezultat la ceea ce este.
- Ca om de teatru, ca artist, cum vedeți faptul că domnul Andrei Șerban a pus în scenă o piesă de teatru legată de cazul Tanacu? Situații nefericite, chiar mai dramatice, se întâmplă peste tot în lume, dar nimeni n-a avut ideea să pună în scenă spectacole de acest gen!
- Eu nu am văzut spectacolul. Eu spun ce am auzit. Toată lumea m-a sunat și mi-a spus: domnule, du-te și vezi că e foarte bun și servește cauza ortodoxă. În loc să facă un lucru exotic, marginal, s-a preluat un subiect. Se poate pune în scenă și Sfântul Ioan Gură de Aur. Poți să-l pui în pop-art și ai făcut masacru sau poți să-l pui să înnebunească lumea, să faci teatru creștin. E o perioadă în care teatrul se va încreștina, și nu numai pe text, ci ca atitudine. Ca să faci teatru creștin nu ai nevoie de text. Poți să faci treatru religios, asta e altceva. Teatrul creștin nu e teatru religios. Teatrul religios e arta religioasă, arta bisericească e într-un fel tautologic, ilustrează evenimente din viața sfinților. Arta creștină te ridică de la starea asta de somnolență și te trezește, te încreștinează, te duce pe pragul bisericii. Arta e o diferență care trebuie foarte bine făcută. Și pe semne e un gen de artă care începe să se nască.
- Biserica Ortodoxă traversează în aceste momente o perioadă tensionată. Am aici în vedere și cazul mitropolitului Corneanu și nu numai. Cu ce ochi trebuie să privim toate aceste evenimente din viața Bisericii noastre?
- În niciun caz cu un ochi de panică și isteric. Sunt multe lucruri care sunt premeditate, altele sunt consecințele unor neglijențe lăsate să fie ca neglijențe și oamenii aiurează. Ce s-a întâmplat acolo, la Timișoara, este un lucru care, dincolo de încălcarea dogmelor creștine ortodoxe, este un lucru care nu este civilizat. Nu este bun. Am mai spus. Pot să fiu prieten cu vecinul meu fără să mă culc în patul lui. E un act indecent. Forțez o intimitate. Îl zăpăcesc și pe el, mă zăpăcesc și pe mine. Acea frontieră, pentru bunul Dumnezeu, trebuie păstrată ca un act de civilizație. Și nu mai spunem de dogmă. Asta nu se încalcă. Deci e o dublă greșeală și lucrul acesta trebuie diagnosticat ca atât, și în rest nimic mai mult. Pe lângă măsurile care vor fi luate de Sinod, care vor fi mai mult sau mai puțin semnificative, tristețea care a marcat lumea creștină este una foarte mare și cu consecințe în timp. Pentru că nu face altceva decât să învenineze un raport care tocmai se echilibrase. Celor care vor să urmeze calea asta le urăm succes întru înveninare. Noi nu vom sta să aplaudăm. Vom face emisiunea: "Surprize! Surprize!"
- Domnule Dan Puric, vă mulțumesc foarte mult!