am devenit peste noapte
un bagaj îndesat cu povestea vieții tale
comprimată în mersul peste scoici pietre silabe
strâns cu centura cuvintelor fără adresă exactă
călător la întâmplare între orizonturi
prin scoarța peticită a timpului
capul legat în colțuri de fiecare scrâșnet al meu
umblă amputat de mâini și picioare
inima simte să moară
sub greutatea sângelui vlăguit de atâta mers întortocheat în această viață spoită
o umbră a mângâierilor adormite în culcușul lor
s-a ridicat aidoma unei închipuiri
dornice să mă însoțească
spre răsăritul ce-mi încălzește dimineața
trezită de lătratul ascuns al câinilor din spatele gândirii
nu vreau să arunc cu pietre în Dumnezeul care azi m-a născut altă pată repetabilă de lumină