Havana
Anul agriculturii

Fidel,
Multe amintiri îmi vin acum în minte… Îmi amintesc clipa în care te-am cunoscut în casa Mariei Antonia, momentul în care mi-ai propus să te urmez și toată acea tensiune a pregătirilor.
Þin minte chiar că, la un moment dat, am discutat următoarea problemă: în cazul în care vom muri cine va trebui să fie anunțat de acest lucru. Îmi amintesc că, pe atunci, ne-a impresionat profund ideea că așa ceva ar fi posibil să se întîmple. Cu timpul ne-am convins însă că, pentru ca o revoluție să își merite cu adevărat numele, ori învingi ori mori. Și de atunci mulți tovarăși ne-au rămas alături pe lungul drum ce a dus la victorie.
Astăzi însă lucrurile s-au mai liniștit căci ne-am mai maturizat. Dar evenimentele se repetă. În ceea ce mă privește simt că mi-am făcut datoria ce mă lega de revoluția cubaneză și cred că-i timpul să-ți spun rămas bun ție, tovarășilor de luptă și poporului tău, care, iată, este de acum și al meu!
Prin aceste rînduri doresc să anunț ca renunț oficial la toate funcțiile ce le dețin în conducerea partidului, renunț la postul meu de ministru, la gradul de comandant și nu în ultimul rînd la cetățenia cubaneză.
Legal vorbind nu mai sînt legat de Cuba prin nimic. Toate celelalte legături sînt de altă natură, mai specială, și nimeni nu mi le va putea vreodată întrerupe.
Privind la tot ce a fost cred că am contribuit cu toată sinceritatea mea la consolidarea reușitei revoluției. Singurul lucru pe care mi-l reproșez este faptul că poate nu am avut mai multă încredere în tine în primele momente din Sierra Maestra și poate nu am înțeles mai bine calitățile tale de conducător și de revoluționar.
Am trăit împreună clipe minunate și doar alături de tine am simțit ce înseamnă mîndria de a fi cubanez în acele splendid de triste zile din Marea Caraibelor.
Rareori un om de stat a strălucit așa cum ai strălucit tu atunci. Sînt mîndru că te-am urmat fără șovăire, sînt mîndru că m-am identificat cu felul tău de a gîndi și de a vedea primejdiile și țelurile.
Dar acum alte popoare așteaptă modestul meu ajutor. Eu încă pot acționa altfel decît tine, care ești acum constrîns de răspunderea pe care o ai față de Cuba. A sosit deci ceasul despărțirii.
Bucurie și durere totodată mă încearcă prin această plecare.
Căci las aici tot ce a fost mai pur în speranțele mele de constructor și pe cele mai dragi dintre ființele dragi. Mai las aici un popor care m-a tratat ca pe propriul lui fiu. Și asta mă doare enorm.
Voi duce însă pe noi cîmpuri de luptă credința ce mi-ați insuflat-o, entuziasmul revoluționar al poporului meu, senzația că îmi îndeplinesc cea mai sacră îndatorire: aceea de a lupta împotriva imperialismului, oriunde m-aș afla. Gîndul acesta mă alină și-mi vindecă rănile.
Încă o dată îți spun: singurul lucru cu care acum îmi mai este datoare Cuba este exemplul ei. Dacă sfîrșitul sub un alt cer îmi va fi dat, ultimul meu gînd se va îndrepta spre acest popor și mai ales spre tine. Îți mulțumesc pentru sfaturile tale și pentru exemplul tău pe care voi încerca să le urmez pînă în ultimele mele acțiuni.
M-am identificat întotdeauna cu politica externă a revoluției noastre și continui să o fac. Oriunde m-aș afla voi simți veșnic ce înseamnă a fi revoluționar cubanez și voi acționa ca atare.
Nu-mi pare rău că nu las o situație materială stabilă copiilor și soției mele. Chiar mă bucur că este așa. Nu am cerut niciodată nimic pentru familia mea căci știu că statul le va asigura tot ceea ce au nevoie pentru a trăi și a învăța.
Multe aș mai avea să-ți spun ție și poporului nostru dar nu mai are rost. Uneori cuvintele nu pot exprima exact ceea ce dorești și de aceea e bine să nu ne jucăm cu ele.
Înainte spre victorie! Þara noastră sau moartea!
Te îmbrățișez cu toată pasiunea mea revoluționară.

Che