Transmiterea binelui si a raului se face in mod total opus. In sensul ca binele nu se poate propaga, deoarece este "timid" si "molau", spre deosebire de rau, care se transmite cu mare usurinta, datorita capacitatilor sale de a fi fascinant si contagios. Cioran inclina din acest motiv spre un dumnezeu rau.
Incapacitatea de a ramane in sine reprezinta trasatura de transmitere pe care oamenii au preluat-o de la Creator. Procrearea inseamna crearea unei entitati asemanatoare cu cel care creeaza, este deci continuarea unei lucrari realizate dupa chipul creatorului, este un punct in plus pentru opera de creatii ale acestuia. Trebuie sa existe un impuls in virtutea caruia sa se reproduca specia, in virtutea caruia sa se prelungeasca lantul fiintelor. Nasterea in sine este suspecta, ingerii au o rezerva fata de acest "ritual", la viata participa doar cei cazuti. Procreatia nu trebuie incurajata, de aceea teama in vederea mortii omenirii nu este justificata, pentru ca intotdeauna s-ar gasi indivizi care din anumite motive vor mentine in viata specia. Nu trebuie combatuta pofta de a trai, ci aceea de a lasa urmasi. Darul procrearii ar fi trebuit sa fie detinut numai de genii, in realitate posedandu-l pana si cei de cea mai joasa speta oameni.
Indemnul de inmultire, de umplere a pamantului trebuie eliminat din Biblie, simpla dovada ca lumea este plina de neaveniti tagaduind generozitatea expusa. Carnea se intinde ca o tumoare. Creatorul si-a proiectat in carne instinctele cele mai josnice.
Apare paradoxul ca, desi lumea aceasta nu a fost creata cu bucurie, se procreeaza cu placere. Placerea nu este bucurie, ci simulacrul acesteia, orice creatie poarta pecetea tristetii initiale din care a iesit. Teoretic, respingem fapta provocata de dorinta atingerii placerii, insa placerea este inselatoare, ne indeamna sa realizam acea fapta. Voluptatea, ca apogeu al placerii, este si prabusirea acesteia, este dezastrul placerii.
Demiurgul, convins de nocivitatea si de imperfectiunea lumii create, va dori sa o distruga la un moment dat. Dar nu este oare devenirea lumii un proces lent de autodistrugere? Acest proces inseamna de fapt renegarea Creatiunii de catre autorul ei.
Cel mai dificil de sesizat si de aceea si cel mai adanc infipt in esenta noastra este sentimentul esecului initial. Forta unei fiinte este direct proportionala cu incapacitatea ei de a sti cat este de singura. Gratie ignorantei, fiinta poate crea si se poate misca. Daca i se dezvaluie interiorul, taina launtrica, este oprit. Aceasta este ceea ce i s-a intamplat Creatorului.