Decembrie. Anno domini 1989. Un milițian tînăr și proaspăt bărbierit. Plînge singur.
În camera lui de cămin nefamilist. Plînge la televizor. La televizor se dă OLE OLE.
Ceaușescu nu mai e. Plînge o țară întreagă. Un munte de îndurare. Atîta că unii ca milițianul nostru plîng de mînie. Alții de altceva. Da. Acum se poate plînge și de altceva. De-o incredibilă bucurie.

Tineretul. Acest minunat. Eroicul și bravul nostru...”Hai bă...las-o moartă...că a vinit
ajutoarili dîn străinătache ! Ce tot te scremi atîta degeaba?! „

Trăim într-o lume de dezastre. Între calamitățile unei barbarii științifice. Inchiziția științifică a comunismului. Mașinăria lui de înfrumusețat. Nimicnicia umană. E foarte eficientă. Mai ales la scuze și ascunzișuri. Pentru nedreptatea cotidiană a vieții sociale. Pentru egoismul și lălăiala celei culturale. Pentru ura celei politice. În general pentru dezastrul în care tinde să triumfe lumea cu brio. Într-o lume în care banul e mai puternic ca Dumnezeu la ce altceva să te aștepți? Dezastre continue în care religia nu face decît că parfumează. O rană intrată deja în putrefacție. Cred că trebuie un dezastru cosmic. Ca să reconstruim fraternitatea...

A trebuit să-i dăm un gudbai hotărît peste bot. Epocii de balAUR. Să ne iubim de-acuma fără indicații prețioase. De la Partid. Și mai ales să învățăm. Democrație. Chiar din propriile noastre greșeli.

Libertate cu soia. Se spune că revoluțiile sunt de trei feluri. De cafenea. De catifea.
Și furate. A noastră n-a fost furată. Noo. A fost subtilizată tovărășește. Lucrul ăsta să fie clar odată pentru totdeauna. Am înțeles. Să trăiți !

„ Cîinii sunt cei mai buni prieteni ai omului”...Uneori omul poate avea și oameni prieteni.

„ Fă-te că te revoluționezi”..sau lucrezi...celebra replică a lui Caramitru către Dinescu.
Diagnostic pentru toată lălăiala „oamenilor de bine”, cu sindromul revoluționitei. Prea des. Din păcate. Disprețul față de alții. Este o suficiență infantilă. Întemeiată sau nu.
Dar la îndemîna oricui. Înainte de orice doar autodisprețul are un sens constructiv.
Fără nemulțumirea de sine inițială nu există asumare și progres. Desconsiderarea celorlalți nu poate avea o finalitate constructivă. Înainte de scuipat oferă-i prostiei o mîngîiere. Spune-i că e o prostie frumoasă. O frumusețe de prostie. Chiar poți să te faci de-a binelea că te prostești. Dar nu pe deșteptul. Care o lucrează. Pe ascuns. Și o scuipă. Asta e doar o formă. Mai răsărită eventual. De prostie. Frumoasă și bună.
Evident. De mîngîiat...

Târgu Mureș. Mizeria urii. A trebuit spălată. Într-o baie de sînge. Iată roadele. Bestialității naționaliste. E ridicol. E ca în povestea cu rahatul. Ba că e. Ba că nu e.
Pînă cînd rahatul s-a gătat. În fine am ajuns la un consens. În concluzie era rahat.
Bine că nu am călcat în el. A. Desigur că rahatul era naționalism curat !