De ce îmi plac bețivii?!

Mi s-a spus că Generația treizecistă ar fi fost alcătuită din niște bețivi ordinari, care pe lîngă sticlele de băutură au mai avut și alte îndeletniciri în viață: să scrie. Constantin Noica, Mircea Eliade, Emil Cioran, Mircea Vulcănescu, Ionel Jianu sau Eugen Ionescu sînt bețivii care au trezit în noi ceea ce nu a putut face nici cel mai treaz om din lume. Generația '30 nu a fost bolnavă de alcool sau de legionarism, ci de extremism. Dacă în extremismul lor au creat ceea ce au creat sau dacă au făcut-o după ce se trezeau din aburii alcoolului, asta nu importă. Am mai auzit că Noica a fost atît de beat într-o zi la Păltiniș încît a căzut și și-a rupt mîna. Da, dar omul ăsta ar fi scris și cu stînga, ar fi scris și cu piciorul... Acești oameni au trăit în cultul verbelor ,,a trăi” și ,,a face”. Și dacă întreaga generație s-a dezvoltat în exces, Cioran a fost un exces în excesul acesteia, spunea mai tîrziu Dan C. Mihăilescu. Iubesc excesele și iubesc bețivii, care s-au îmbătat cu cultură; dacă toți bețivii generațiiilor actuale ar da literaturii și filosofiei ceea ce au dat cei de care vorbeam, atunci îmi doresc o lume plină de bețivi. Vreau să fie atît de beți, încît să scrie o carte pe lună; vreau ca starea de ebrietate să îi țină pînă la 100 de ani și mai vreau ca fiii lor să învețe să bea de la două luni de viață. În rest, nu mă deranjează nici dacă vor cădea pe stradă, nici dacă se vor tîrî prin șanțuri, atîta timp cît lucrările acestor români vor fi traduse în zeci de limbi și vor fi citite pe toate continentele.
Poate că forma supremă a inspirației vine după o întîlnire dintre conștiința proprie și Bachus, poate că tăria băuturii generează esența unei lucrări. Vă rog să-i îmbătați pe toți cei care dau semne că ar vrea să scrie!
Dacă îi condamnăm pe principalii filosofi ai noștri, ce să mai zic de ăia care își petrec toată ziua în cîrciumi consumînd rachiu alb și care dau ,,literaturii” cele mai originale înjurături din cîte am putut auzi, care au ca unică filosofie bătaia aplicată soției și care scriu cu sîrguință cu cariocă neagră numere de telefon pe pereții toaletelor publice.
Prefer și, mai mult decît atît, iubesc prima categorie de bețivi, aceia care suferă de extremism și rinocerită, de care mă rog să se molipsească și alții, chiar de-ar fi să ia odată cu rinocerita și pesimismul lui Cioran.