[prima oră din ultima zi a sfârșitului începutului de an]

...Îmi irosesesc pseudo-viața în activități pseudo-distractive , pseudo-educative, pseudo-relaxante... Viața mea e plină de "pseudo-uri" , de surogate ."Vegetez în fața televizorului" - deși deja stereotip, expresia asta descrie cel mai bine sitația de față... omul devine animalul de companie al televizorului. Dar azi, am un scop precis : vreau să studiez surogatele și mesajele subliminale din reclame .

* Reclame *
Într-un sfert de oră am alcătuit deja o listă cu surogatele pe care mesajele subliminale ni le livrează .Astfel, odată cu un parfum se spune că poți cumpăra și surogatul farmecului, printr-o mașină, surogatul respectului, printr-o cremă, surogatul frumuseții, printr-o supă, surogatul altruismului, printr-un iaurt, libertatea, printr-o altă cremă, tinerețea, iar cola vine direct din fabrica de fericire. Toți înlocuitorii ăștia au rolul de placebo pentru fericire. Fericirea pare, așadar , țelul absolut.

** Despre fericire **

1) Fericirea nu e o destinație, e drumul. [nu mai știu de unde am auzit asta].
2) Fericirea vine [adesea] din lucrurile simple .
3) Fericirea nu se explică , se trăiește .
4) Fericirea e altruistă [sau... ? ].
5) Oamenii cred că fericirea li se cuvine și de aceea o așteaptă pasiv .

Cred că aș avea multe de zis despre fericire , despre mesaje subliminale și reclame, dar mai ales despre surogate. Gândindu-mă la surogate, găsesc tot mai multe în jur, ca și cum totul ar fi un mare placebo... Ideea asta începe să mă obsedeze... creierul meu respinge aproape violent surogatele astea care i-au fost implantante între circumvoluțiuni .Totul îmi pare fals zilele astea ... am impresia că sunt doar o altă marionetă mânuită cu mai multă sau mai puțină artă în fața unui decor de carton pictat cu precizie . Un soi de Matrix ,poate , dar mai realist și mai crud... după mine n-o să vină prea curând o navă spațială să mă elibereze .
Tot consumatorismul ăsta îmi pare atât de adânc implantat în fiecare dintre noi, încât ne-a devenit un soi de organ cu funcție precisă .Picioarele au rolul de a merge, ochii de a vedea , nasul de a mirosi... iar pseudo-organul ăsta, al consumatorismului, are rolul de a ne face fericiți. Sau de a ne furniza surogatul fericirii. Suntem discret, dar constant învățați că avem mereu nevoie de mai mult... mai mult... tot mai mult... cât mai mult și mai nou. Acum îmi vine în minte Barbie . Da , Barbie, păpușa aia blondă și indecent de slabă . Îmi pare o invenție malefică .

*** Barbie ***

Barbie formează în subconștientul fetițelor o imagine utopică despre modul în care trebuie să arate o femeie sănătoasă. Barbie este stereotipul frumuseții, pe care micuțele încearcă să-l reproducă. Barbie creează complexe de inferioritate [ venite la pachet cu anorexie / bulimie ... superofertă , mon cher].
Mi-am scuturat de praf singura mea Barbie, păstrată ca o reminiscență a copilăriei. Am măsurat-o . Diametrul pieptului ei e cât jumătate din înălțime [ ca număr de centimetri]. Mă uit la chipul ei perfect de plastic și la zâmbetul ei perfect și fals. E greu s-o urăști pe Barbie. Te uiți în ochii ei cu grijă pictați și nu-ți dai seama cum te hipnotizează. Barbie e o bucată adorabilă de plastic. Toți copiii o plac iar parinții le zic " Ce păpușă frumoasă! Du-te și joacă-te cu ea!". Da , Barbie e așa frumoasă ! Și, tot uitându-te în ochii ei, îți dai seama că nu poți să urăști jucăria asta drăguță... nu, te urăști pe tine pentru că nu ești în stare să arăți ca ea și să fi așa drăguță... că nu ești în stare să te faci iubită. Tu nu ești în stare decât să nutrești gânduri meschine și patetice la adresa unei mase plastice. Te urăști pe tine...
Păpușa asta n-a făcut altceva decât să-ți fie prietenă necondiționat... mereu alături de tine... te-a ascultat mereu... Între o ședință la solar, o întâlnire cu Ken , o tură de shopping și o prezentare de modă, Barbie își face timp și pentru tine. Dar tu ce-i oferi în schimb ? Poate o rochie nouă. Și niște cizme. Și, de ce nu, o geantă asortată cu cizmele . Și o prietenă. Sau două. Sau mai multe. Și de ce să nu aibă și Barbie o căsuță a ei ? La urma urmelor a fost mereu o prietena devotată. Și... n-ar strica nici mașinuța aia roz... doar nu vrei să facă varice, nu ? Shopping is fun! M-am uitat pe revista "Barbie" a verișoarei mele de 5 ani, alt prototip de anorexică răsfățată. La rubrica " Practic" , Barbie o învață cum să facă o sacoșă de cumpărături și îi dă lecții elementare de engleză : orice fetiță trebuie să știe să zică "shopper" și "help" , probabil după ce e prea extenuată de shopping pentru a-și mai căra hainele trendy până la taxi. Ia te uită de unde ni se trage consumatorismul...

**** Și eu ****

Mă enervează Barbie asta... Trebuia să dezvolt subiectul ca, epuizându-l, să trec mai departe. Astfel, tocmai am realizat că eu, tocmai eu, atât de înverșunată împotriva stereotipurilor și a ideilor preconcepute, am încercat din răsputeri să corespund stereotipului de frumusețe, pe care l-am adoptat cu atâta ușurință. Mi-am implantat în minte un set de idei preconcepute despre frumusețe cărora nu corespund , ajungând astfel să mă sabotez singură mereu, să mă critic până aproape de autodistrugere. Când eram mai mică îmi doream cu disperare să fiu frumoasă. Pare chiar stupid să spun câte diete-minune și pastile fermecate am încercat de la 13 ani până acum . Inutil de zis că nu au mers. Sau nu cum îmi doream eu. Dar acum... ciudat cum poți să ai dintr-o dată o revelație ca asta ... acum realizez că eu urmăream un stereotip . Înțelegând asta încep să mă detașez de modelul pe care încercam să îl reproduc. Nu vreau să fiu o Barbie . Nu am vrut niciodată asta în mod conștient . Barbie nu merge la facultate, Barbie nu face carieră, Barbie nu scrie poezii. Capul lui Barbie, deși adorabil, e doar plastic ... un cap frumos dar gol din plastic... Barbie e doar plastic. Eu vreau să fiu eu.