poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ a învăța să dialoghezi cu sine sau cum să faci o breșă într-un zid interior
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2008-01-16 | |
Astăzi, ”mi-e dor” nu mai înseamna nimic, nici măcar cât un “buna ziua”. Rostim mereu cuvinte fără rezonanța în noi și cu atât mai puțin în alții. Murim puțin câte puțin în fiecare zi, înainte de a învața cum să respirăm iubire. Parca și vorba asta începe să aibă un sunet metalic când o auzim. Visele nu mai sunt compatibile cu viața asta plină de zgomote și lipsită de culoare. Suntem din ce în ce mai mulți, sufocant de mulți, dar cumplit de străini de tot ceea ce se petrece în jurul nostru și mai ales de noi. Ne dorim atât de mult viața altora încât uităm să o trăim pe a noastră. A fost vreodată altfel? Suntem bolnavi de ore fixe și programăm tot, absolut tot, cu precizie și resemnare. “Asta e” , refrenul lumii întregi, repetitiv și obositor se regăsește aproape la fiecare pas pe care-l facem. “De la patru la cinci avem cina de afaceri, dupa care ne ostoim hormonii intre șase și șapte, iar de la opt ne odihnim pentru că maine avem o zi atât de grea”.Iar mâine o luăm la fel de firesc de la capăt cu orarul vieții noastre atât de triste și de anoste, fericiți ca ne-am respectat întocmai agenda. De vina trebuie să fie timpul care nu mai vrea să ne aștepte, care ne hăituiește, micșorându-ne odată cu el. În curând o să valoram cât o…secunda în ochii altora pentru că într-ai noștri o sa dispărem de tot.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate