Noi toti ne-am nascut pe un drum,fiecare pe drumul sau. Uneori drumurile ne aduc impreuna,vrand-nevrand. Mama mea a mers cu mine pe acelasi drum pana am facut patru ani,apoi m-a dat in grija educatoarelor-mame. Am mers cu ele uitandu-ma in urma si spunandu-le ca mama ma va lua din nou la ea,ca nu vreau sa merg cu ele,eu credeam ca mama doar s-a ascuns ca sa se joace cu mine. Dar a venit prima noapte in care mama nu era langa mine,si a doua,si au venit multe nopti,dar eu nu stiam sa le numar,nopti in care adormeam cu gandul ca la prima rascruce mama ma va astepta. Si au fost multe rascruci,dar nu le treceam singura,ci cu iubirea mamelor-educatoare care imi erau alturi si la bine si la rau. Rau care de fapt nu exista,pentru ca aveau ele grija sa ne ocroteasca,pe mine si pe ceilalti copii lasati singuri pe drumul lor. Drumurile lor se intersectasera cu ale noastre,eram cu totii ,mame-educatoare si copii pe acelasi drum.Drumul se numea copilarie,era frumos,insorit,era lipsit de griji. Si anii au trecut,am ajuns la varsta scolara,am invatat abecedarul si aritmetica impreuna cu copii care aveau acelasi drum ca si mine. Pe acest drum spre scoala singura mea grija era sa nu ma scoata la tabla sau sa iau o nota proasta,desi profesorii care ne-au intampinat pe drumul scolii erau foarte intelegatori si iubitori cu mine si cu noi toti copiii.Mai tarziu am aflat ca nu stiam de fapt ce inseamna teama,ca drumul meu din copilarie spre adolescenta a fost presarat cu iubire,cu atentia mamelor-educatoare care nu ne-au lasat sa vedem maracinii,ci doar florile de pe drum. Aceste mame-educatoare mi-au dat multa iubire,au mers cu mine chiar si cand trebuiau sa ma care in brate pana la spital pentru a-mi vindeca trupul de unele boli ale copilariei. Si niciodata nu le-am multumit,credeam ca toata acea grija si iubire mi se cuvine,credeam ca toti oamenii sunt la fel de buni. Singura lor greseala a fost ca ne-au ferit de maracinii de pe drum,ca ne-au invaluit cu iubire,iar noi credeam ca tot drumul va fii la fel.Cand am ajuns la intersectia cu adolescenta a trebuit sa le las in urma,sa-mi vad de drumul meu,sa ma duc la drumul pe care stiam ca ma lasase mama mea.Eram fericita in inocenta mea,credeam ca in sfarsit sunt libera,ca pot lua viata in piept.Ma vedeam pregatita pentru orice,dar acel orice am vazut mai tarziu ca m-a doborat,m-a ingenuncheat,plangeam dupa copilarie,vroiam sa ma intorc,dar drumul mergea doar inainte,nu exista drum inapoi.