Dacă despre nazism și comunism (ca manifestări umane puternic degradante și degradabile) știu foarte multe (sunt subiecte pentru care am tocit zeci de cărți), trebuie să recunosc sincer că despre atrocitățile inimaginabile comise de japonezi în timpul celui de-al doilea război mondial nu știam mai nimic. Până la ,,Roșu ucigaș”.
Scris de Jeroen Brouwers, pentru care a fost distins cu Premiul Femina Etranger, romanul ,,Roșu ucigaș” este o șocantă rememorare a celor doi ani petrecuți de scriitor în lagărul de concentrare de la Tjideng, din perspectiva copilului închis în carapacea sa de insensibilitate pentru a face față foamei, bolilor suferinței și morții. Moarte care este laitmotivul întregii scrieri presărate cu simboluri remarcabile (simbolul vântului – ca neîncredere în eternitatea timpului). Ceea ce este ,,Roșu ucigaș": o carte de o frumusețe stranie.
,,Moartea este ca o broască uriașă, roșie ca sângele. Ea stă lacomă pe malul unui râu lat, râul sufletelor. Își aruncă limba ca pe un harpon, maxilarele ei mestecă tacticos, înghite apoi ce-a mestecat – și-și aruncă din nou harponul. Unde e ea se aude un orăcăit din mulțimi de limbi sincronizate, sunete emise de slujbașii ei. Unde e ea nu mai există răsărit de soare, soarele, roșu, stă de-o veșnicie în centrul unui univers al altuia, de-o veșnicie acoperit în ceață” este un fragment concludent pentru spaimele unui copil.
Atât ciclicitatea romanului (începe și se sfârșește cu simbolul vântului, de parcă nimic nu ar fi existat între primul și ultimul paragraf!), cât și scrierea cinematografică (asemănătoare cu cea a lui Mircea Nedelciu) aduc ,,Roșu ucigaș” în prim planul literaturii mondiale contemporane. Prin spontaneitatea, retrăire dură, nebunie a clipelor monstruoase, cu torturi ce pot depăși cu mult orice imaginație a unui om conștient, prin ,,sinuciderea” realității Jeroen B. reușește perfect un pas în timp, o adevărată lecție dacă nu de istorie, cel puțin de viață.
Într-un fel, marele scriitor descrie condiția celor care au un cuvânt de spus în literatură (crez care merită reținut!): ,,Cred că aș fi fost un scriitor prost dacă aș fi fost : scriitorii fericiți n-au nimic de povestit.” Nu-i așa că are dreptate?