Cateodata ma gandesc la cate lucruri ascundem, la cat de verosimile sunt zambetele pe care le afisam si cat de triste sunt povestile ce le voalam .
Cate secrete asteapta sa fie dezgropate si cate suflete isi cauta alinarea, dezorientate, intr-o ropota de fulgi reci de noiembrie.
As vrea sa-ti stiu povestea. Fara zmei si zane, cu bine si rau. Sa ajung pe taramul tau cu pasi mici si grabiti si sa nu-mi mai doresc sa plec de acolo.
Sa nu-mi las in urma talcul povestii proprii si sa ne imbinam cumva istorisirile. Sa iasa o poveste idealist de frumoasa, dar rational de realizabila, calda si primitoare ca o mireasa in ziua nuntii, dar incitanta precum plaja din Vama Veche in sezon estival.
Povestea mea pare simpla,dar doar pare. Sunt nenumarate alei cu forme geometrizate pe care trebuie sa le parcurgi, pana sa te apropii de usa fortaretei, zeci de lacate ferecate, ce asteapta incantatii magice. Daca vei intra inauntru, sa nu te sperii de praful peretilor a caror grija a fost lasata sortii, de rigiditatea lemnului podelelor, de modelul vechi si arcuit al ferestrelor.
Fiecare zgarietura de pe fiecare lacat are cate o poveste si fiecare colt ascunde o relatare, scrisa cu lacrimi, mai mult sau mai putin sarate.
In strafundul temnitei sufletului meu, vei gasi coltul meu de pace: patul moale, albastrit de ganduri si cutia de amintiri langa. Plina de zambetele de ieri, desfatarile si mahnirile de astazi si sperantele de maine. Vei gasi carti, a caror pagini mi s-au destainuit doar mie , notite si schite de carbune melancolic si candva nevrotic, versuri de jale si entuziasm , iar langa noptiera vei gasi bilete de tren folosite intr-un preistoric departat. Ia-le in mana si gandeste-te unde ti-ar placea sa fii. In paradis de palmieri ,cu desert de piatra si vant incropit, taramuri orientale peste care curg siruri de margele si snururi brodate manual, nisip fin si esente tari , lumanari si arome ce-ti gadila gingas terminatiile olfactive.Da-ti drumul imaginatiei si da-mi drumul inauntru. Ma lasi sa intru? Cheia e la tine…