Imi place lemnul proaspat plouat sau uscat, ca cel de pe rugul pregatit de o comunitate inflacarata, dornica sa-mi dea aripi de foc.
Imi place apa. Ce suiera incet si ma atinge molcolm cu ale ei brate. Sau cand ma inec in coktailul de apa de closet amestecata cu gheata si minciuni.
Imi plac spartanii. Sunt si eu o luptatoare, cu mentiunea ca mi-am pierdut cauza, printre zecile de cadavre peste care am calcat cu nonsalanta.
Imi place rosul. Rosul obrajilor tai care se declanseaza ca o alarma de masina, de fiecare data cand regurgitezi un sentiment vehement negat. Rosul sabiei mele, siropul dulce de carne umana, care asteapta sa fie asezonat peste o salata de victorii.
Imi place tacerea. Cand tu taci si am senzatia ca am omorat amandoi o jumatate de planeta ca sa tacem doar noi doi. Sau cand gandurile mele bipolare schiteaza o a treia personalitate, planuind soptit.
Observ pretentiile. Acestei lumi demult stoarse de principialitate. Si zambesc. Observ pretentiile mele. Vizavi de calaretul fara cap menit sa-mi salveze puritatea second hand. Si zambesc subtil.
Observ caderi. Pe scari, de la etaj. Stiri. Si nu mai zambesc. Mucul meu de tigara planeaza incestuous si ilegal, patru etaje in golul de lume ce ma tot asteapta cu bratele deschise de ceva timp. Nu mi-am platit penalizarea. Si nu mai zambesc nici macar subtil