poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2007-10-09 | |
„Mai bine să intri într-o casă de jale decât într-una de petrecere, căci în casa tristeții, cel ce trăiește își vede viața și își cercetează sufletul”.
Căci ce este viața decât un abur ce se risipește la primele raze ale soarelui? Suntem într-o continuă alergare încercând să clădim și crezând că trăim. Dar viața se scurge pe nesimțite, ca firele de nisip în clepsidră și la un moment dat se termină. Tu te risipești în neant iar în urma ta vin cei care crezi că ți-au fost aproape. Se înfig în ceea ce cândva a fost viața ta, strivind sub bocanci, florile amintirilor. Nu se opresc în fața unei lacrimi ce a rămas neștearsă, pe colțul unei fotografii, nici printre cuvintele pe care le-ai scris cândva, revărsându-ți în ele sufletul. Nu-ți citesc scrisorile și nici măcar un suspin nu se aude cănd ceașca ta favorită se izbește de ciment. De unde să știe câte amintiri sunt ascunse în ea? În graba cu care te scot din peisaj, au rămas doar cioburi, adunate de alții într-un făraș. Cine ai fost? De ce ai trăit? Ce ți-a născut tristețea și cine ți-a luminat zilele? Ce gândeai în clipele tale de singurătate? Cine îți mângâia fruntea umbrită de frământări și de unde atâta amărăciune? În ce cutie ți-ai adunat zilele frumoase și clipele de bucurie? Cui să îi spun că nu mai ești? Probabil că cineva încă mai așteaptă să-i răspunzi la scrisori sau la telefoane, cineva așteaptă să-ți ții promisiunea... Dar cui îi pasă de universul care s-a destrămat odată cu trecerea ta în neființă? Astea sunt detalii nesemnificative. Tot ce contează după, este... cât apucă fiecare să se înfrupte din rămășițele trecerii tale. Dar când te-au întrebat „Suflete, unde sunt rădăcinile tristeții tale? Hai să udăm împreună grădina inimii tale, să-i smulgem buruienile și să semănăm bucurie, dragoste, iertare...” Și plâng... dar nu te plâng pe tine, care ai murit, ci pe cei care cred că trăiesc. Și privind la toate acestea, îmi dau seama că în viață contează ce semeni în inimile oamenilor. E singurul lucru care va da roadă și după trecerea ta. Restul... e un abur ce se risipește la primele raze ale soarelui...
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate