5 minutes ago…

Șeful mi-a transmis, prin femeia de serviciu, că trebuie să mă prezint urgent în biroul lui. ‘Doar cinci minute aveți voie să întârziați, domnule Morris!’ m-a atenționat femeia, urcându-și trupul pe birou. I-am mângâiat chipul zbârcit și i-am sărutat gleznele reumatice, dar nu mi-am permis alt gest în plus. ‘Nu avem timp, Ileano!’. Am trântit-o jos, pe parchetul murdar, sugerându-i să-și înceapă treaba. ‘Dați-mi, măcar, o palmă!’ m-a implorat, întorcându-și posteriorul nud. I-am tras, în schimb, un picior în fese și i-am strigat să se comporte civilizat. ‘Suntem într-o instituție publică, femeie!’. Și-a acoperit, dezamăgită, intimitatea și a făcut câțiva pași nesiguri spre perie și cârpe. ‘Nu vă mai spun de ce sunteți chemat de șef…’ a mormăit, frecând podeaua.

4 minutes ago…

‘Hai, Ileano, spune-mi de ce mă cheamă șeful!’ am insistat, în zadar, să smulg prețioasa știre. Femeia nu-mi mai acorda nici o atenție, preferând să-și suspine frustrările deasupra găleții cu apă și detergent. Șantajul era cât se poate de evident. Informația dorită mă costa o repriză scurtă de sadism. Așa că am smuls telefonul din priză și, cu cablul lui cauciucat, am înlănțuit strâns gâtul femeii. ‘Acum îmi spui?!’ i-am urlat, trăgând de capetele ștreangului cu toată forța de care eram capabil. ‘Nu!’ a fost răspunsul ei, greu perceptibil. Enervat, am deschis fereastra și am aruncat-o-n gol, cu capul înainte. ‘Nici acum nu-mi spui?!’ i-am strigat în clipa în care a lovit asfaltul. ‘Nu!’ au transmis bulele de aer ce urcau la suprafața bălții… de sânge.

3 minutes ago…

Femeia de serviciu a intrat pe ușă, cu țeasta sfărâmată și cu un picior rupt. ‘Dar am de gând să vă spun dacă…’. Am început să arunc în ea cu tot ce găseam la îndemână. Dosare, pixuri, chei de la sertare… chiar și cu tablouri kitsch. Femeia urla după fiecare impact dureros, dar refuza să îmi ceară ‘Stop!’. Rămas fără muniție, am tăbărât asupra ei cu pumnii și cu bocancii. ‘Voi avea amintiri frumoase cu dumneavoastră, domnule Morris!’ au fost ultimele ei cuvinte, înainte de a leșina…

2 minutes ago…

‘Cum adică?!’. Am încercat să o readuc la realitate, turnând găleata cu apă și detergent peste trupul inconștient. ‘Cum adică, femeie?! Voi fi dat afară? Voi fi transferat? Răspunde!’. Nu a mai scos un sunet. A rămas acolo, inertă, pierdută-n reverii masochiste, desigur. ‘La naiba! Ce vrea șeful de la mine? Ce naiba vrea să-mi facă?’ am continuat să mă agit prostește, incapabil de a-mi prefigura scenariile probabile. Mai era un minut și jumătate până la sumbra întâlnire…

1 minute ago…

Am cărat trupul femeii de serviciu la toaletă, locul în care ea își avea ‘biroul’. Am șters și toate urmele recentei violențe. În următoarele treizeci de secunde mi-am burdușit geanta cu obiecte personale și cu obiecte ce nu-mi aparțineau, dar de care mă atașasem oarecum în timp. ‘Fie ce-o fi!’ mi-am zis, îndreptându-mă pesimist spre biroul luxos al șefului…

Now…

‘Domnule Morris, ce părere aveți despre cadoul meu?’ mă înreabă jovial șeful, îmbrățișându-mă în prezența celorlalți colegi. ‘Poftim? Ce cadou?’ mă fac că nu înțeleg din prima. ‘Nu e ziua dumneavostră astăzi, domnule Morris?’. Este ziua mea… dar despre ce cadou e vorba? ‘Ba da!’ Un coleg mă ia deoparte și-mi destăinuie că stafful s-a gândit mult până ce mi-au găsit ‘cadoul’ perfect… ‘Având în vedere modul sadic în care-ți maltratezi soția, ne-am gândit să-ți oferim o persoană pentru a-o bate măr… de ziua ta. Nu-ți fă griji, toate cheltuielile au fost acoperite de firmă… femeia de serviciu va fi spitalizată pe banii instituției!’ mi-a explicat, vioi, colegul.