de ce acum sunt tristă? și mai ales de ce am lăsat să se vadă că sunt tristă?
- "nu mai râzi așa cum râdeai înainte..."
- "înainte erai mai veselă. râdeai mai mult. ce s-a întâmplat?"
- "de ce 'busy.sad.tired.'? așa erai și atunci seara când ne-am întâlnit..."
îmi revin în minte una după alta întrebările... și... sunt tot mai dese... de la tot mai multe persoane...

înainte... de... ce? înainte să pleci tu? înainte să încep să mă gândesc că viața s-a schimbat? că... m-am schimbat? sau că trebuie să mă schimb și eu? că nu mai pot fi copil mereu? sau... reformulez: că trebuie să fiu copil doar atunci când mi se cere să fiu (adică la comandă...), atunci când mi se permite...? că trebuie să fiu EU doar atunci când cei din jur vor să vadă ceva amuzant? "hai, râzi! fii copil! ha-ha-ha! ce super! ce dulce ești! ha-ha!"

iar eu? de ce nu mai râd ca înainte?? oare înainte cum râdeam?

mă gândeam că am uitat și să plâng pentru că nici lacrimi se pare că nu mai aveam... dar... numai mi se părea... acum le simt și... nu și-au schimbat nici traiectoria, nici gustul. (și cică doctorii mi-au zis să nu mai mănânc sărat... dar... doar nu pot mesteca lacrimile, nu?)

busy... oricine are câte ceva de făcut... și ca să asculți muzică... tot ocupat ești...
tired... când te preocupă ceva... cu siguranță te și obosește... doar gândul că ai ceva de făcut te obosește uneori...
sad...?

ți-am auzit vocea azi... și eram geloasă pe băieți pentru că ei erau cu tine... iar eu nu eram... tu râdeai cu ei în timp ce vorbeai cu mine la telefon... iar eu nu voiam decât să plâng... voiam să țip în receptor pentru că nu mă ascultai... pentru că nu erai cu mine... pentru că nu erai lângă mine...
dar nu ți-am spus nimic... mi-am înghițit (iar) lacrimile forțat și am vrut să-ți dau impresia că totul e bine la mine... cu mine...

dar... doare prea tare singurătatea și... mi-e teamă că mă voi obișnui prea mult fără tine...

și... cum să le explic și lor că... nu pot să plâng noaptea, iar ziua să râd?... nu mai pot... nu mai pot nici încerca...

mă întreb... oare... când m-am schimbat? de ce mă schimb? cine mă schimbă? de ce trebuie să fiu altfel? altcineva? de ce? și încă nu găsesc răspunsul...

"fii cu mine. fii atunci când mă trezesc. n-am curaj de unul singur să pășesc."

nu mai vreau să îmi mai fie dor de tine...

ce ciudat e... să rămâi cu privirea ațintită în gol... spânzurată de un gând, care s-a rătăcit și apoi s-a destrămat și... te trezești că nici nu știi la ce te gândeai, ci doar te surprinzi că privești insistent un pix sau titlul unei cărți sau întrerupătorul de la veioză...