Vă povestesc, dragii mei,
Nici gând să mă țin de glume,
O ceartă fără temei
Între fructe și legume.

De vină par fructele
Că nu prea își văd de treabă,
Iar acum legumele
Revoltate se întreabă:

“De ce pomii din livadă
Așezați mai sus, pe coastă,
Vor să știe și să vadă
Tot ce-i în grădina noastră?”

legumele:
- Dintre pomii din livadă,
Numai perii mălăieți
Vor tot timpul să ne vadă
Și sunt foarte indiscreți.

pomii din livadă:
- Vă vorbim de la-nălțime
Și am vrea să țineți cont
Voi sunteți biete legume
Lipsite de orizont.

gogoșarul:
- N-o să mai fiți certăreți
Când va bate tare vântul
Și-o să faceți, vreți nu vreți,
Cunoștință cu pământul.

prunele:
- Gogoșarul, fără frică,
Cred că-l știe lumea toată,
Spune câte-o minciunică
Dar dintr-aia gogo…nată.

ceapa:
- Prune, din livada toată,
Doar o vorbă vă mai spun:
O să clocotiți îndată
În ceaunul de magiun.

merele:
- Te crezi foarte elegantă
Purtând fel de fel de rochii
Dar nu te iubește nimeni
Căci la toți ne iriți ochii.

cireșele:
- Suntem cele mai gustoase
Și dacă suntem perechi,
Unele, mai norocoase,
Ajungem cercei pe la urechi.

castravetele:
- Cireșelor, cum să faceți
Să nu adormiți pe lauri?
Voi, îndată ce vă coaceți,
Veți fi hrană pentru grauri.

perele:
- Castravetele vrea să ne convingă
Că-i vesel și bun de gură,
El nu știe c-o s-ajungă
În borcan o... acritură.

roșiile:
- Nu mai e plină haz
Para dulce, mălăiață...
Imediat dă de necaz,
Cade ca o nătăfleață.

nucile:
- Sunteți prea îmbujorate
Și nu vă mai țin isonul,
Voi, cu-atâta răutate,
O să acriți tot bulionul.

pătlăgica:
- Binee!... zice pătlăgica,
Vreau ca lumea să o știe:
Nu mă caracterizează frica
Mă-nroșesc doar de furie.

piersica:
- Cât despre ardeiul gras
Eu vă spun, de n-ați știut,
Că mereu e în impas:
“El va fi sau nu umplut?”

povestitorul:
Doar dovleacul bosumflat
Se întreabă așa în glumă
Și încă nu a aflat:
“El e fruct sau e legumă?”