Plecarea, cel puțin pentru mine, a fost atât de pripită încât neexistând pregătiri deosebite, am plonjat abrupt în această excursie. N-am apucat să mă adaptez schimbărilor, n-am apucat să mă dezmeticesc decât târziu când trenul se depărtase destul de mult de București și străbătea hotărât o câmpie inundată de soare. Mi-am permis doar o scuturare din umeri întâmpinând fiorul ce urca pe sira spinării, rece și umed ca un cub de ghiață. Realizam cu neliniște noutatea situației și în același timp ciudățenia ei; este adevărat – era o simplă deplasare la munte pentru două zile – însă prezența Danei avea darul să adauge senzații tumultoase ca o promisiune.
Trezită poate de mișcarea umerilor mei, mă fixa. Am gândit, naiv, ca este foarte frumoasă și pentru prima dată am descoperit că buzele ar fi vrut să facă această constatare, atât de banală totuși. Cred însă că a înțeles căci radiam de bucurie; descoperisem în acealași timp că experiența ce mi se pregatea o voi împărți cu ea și oricât de ciudată se anunța, nu putea decât să ne îngăduie să mai facem un pas unul către celălalt. M-am scuturat. Trebuia să leg o conversație, destrămând vraja ce se strecura între noi; aveam senzația că odată prins în această vrajă aș fi devenit cu totul altul – un om ce n-ar mai fi ascultat de legile stricte ale rațiunii, echilibrat, ci s-ar fi lăsat moale în voia voluptății. Mă speriase întotdeauna patetismul și de aceea am privit in jur; nu pentru că mi-ar fi păsat de ceilalți călători, dar aș fi vrut cu ajutorul lor să mă analizez. Străinii păreau însă captivati de jocuri puerile și continuau neobosiți să râdă fără să ne dea nici cea mai mică atenție ca și cum nici nu am fi existat.
Am întrebat-o: "Te plictisești?", iar ea m-a privit cu repros căci această replică atât de obișnuită și de colturoasă ucidea fără milă orice urmă de romantism. De fapt asta și urmăream; jubilând, am continuat cu un ton jumătate vesel, jumătate acru și ironic, căutând însă să intuiesc până unde puteam merge fără ca ea să se supere pe mine.
"Am putea să jucăm cărți! Ne putem înțelege: eu te voi învăța pe tine jocuri foarte simple ce nu necesită un mare efort intelectual: brigde, wist,... pe când tu mă poți învăța jocuri pe care nu le stiu, jocuri complicate și cu multe reguli cum ar fi : război, popa-prostu', bonjour-madame ..." Am încheiat cu o întrebare menită să stârnească pentru a obține efectul dorit: "Ei? Ce zici?".