Exista un moment in care realizezi ca nu mai ai scapare: iubesti. Si tot in acel moment realizezi ca tu si el nu va potriviti. Si totusi incercat sa inotati impotriva curentului pentru a iesi totul bine dar parca de fiecare data vi se pune un zid in fata care nu va lasa sufletele sa se cunoasca. Sa se cunoasca , simplu si sincer...
Fiecare dintre cei doi e constient ca nu va fi nimic intre ei si cu toate astea continua sa fie impreuna, chiar daca mai mult se chinuie reciproc decat se bucura.
De ce fac asta? Pentru ca simt ca au in comun un sentiment special, altfel.
Exista un foc in sufletele noastre pe care speranta il atata... De atatea ori am vrut sa opresc chestia asta periculoasa.
Si am oprit-o. Un timp... Dar degeaba... Omul e prea slab pentru a rezista unei iubiri...
De fapt, nu vroiam sa opresc nimic ci sa merg mai departe.
Suntem niste carpe in valvataia iubirii, niste marionete incapabile de a se impotrivi... pentru ca dragostea nu e o briza, ci un uragan... un uragan care zdruncina tot ceea ce era construit in tine, un uragan care scoate tot ce e mai bun din tine, dar si toate slabiciunile.
Dragostea e o zbatere, nu o liniste interioara.
Putine sunt lucrurile care conteaza cu adevarat in viata. Iar pentru lucrurile alea prea putin luptam... De ce?
Prea mult incercam sa ne pacalim pe noi insine cu ceea ce trebuie facut, cu ceea ce e bine pentru noi, pentru ceilalti, pentru intreaga planeta. De ce nu facem ceea ce e, pur si simplu bine pentru noi? De ce? Nu vrem ca mai tarziu sa ne reprosam tot noua ca de fapt am gresit. Preferam sa dam vina pe ceilalti pentru insuccesul nostru ,pentru nefericirea noastra...