Să-ți fie teamă de umerii mei -
par drepți,
dar povara e undeva sub cămașă.
Nici gura n-are perfecțiune,
rujul o mai ajută să scoată
cuvinte rotunde și calde.
Folosesc creme multe pentru mâini
ca atingerile să-mi fie tandre
și-mi dreg auzul cu Segovia.
Apoi îmbrac haine
măslinii
să par mai slabă
în fața întrebărilor tale
și fetița din tablou
(profit că-mi seamănă)
îți spun "sunt eu la grupa mică".
Nimic nu mă trădează, așa-i?!
Doar sufletul.
Pare tânar
și n-am recuzită pentru asta.
Doar colivia
lăsată cu ușa desprinsă.
Nici dansul nu-ți pare desuet,
nici electrocardiograma
cu marginile-ngălbenite,
de când te iubeam.
Habar n-ai câte aspecte ciudate
are astrograma
nașterii mele
mult prea devreme în dimineața
aceea stupida de luni.
Sau joi. Una din zile.
De-aia și semăn cu bunica,
să am părul negru
să-l poată ondula
suflarea ta când mă apuci
cu cârligul lui Poseidon pentru sirene.
Am tendoanele întinse,
să pot vedea peste gard.
Vino, e o simpla păcăleală,
mi-a expirat demult pașaportul
pentru lumea ta.