Azi am plans intr-una,
Lacrimile au curs si s-au strans,
Si mi-au innecat inima.
Maine am sa plang iar,
Si inima mea sigur va muri innecata.
E noapte. O noapte alba, lunga, trista.
O noapte intre doua lacrimi mari,
In care stig din rasputeri ca nu mai pot.
Stigatele insa le aud doar eu,
Le cunoaste numai inlauntrul meu,
Fiindca strig cu gura inchisa.
Nu pot striga tare, s-auda toti cei din jur,
Fiinca gura mi-e astupata de mana,
Fiinca mana nu vrea sa trezeasca copilul ce doarme,
Fiindca mana nu poate sta linistita
Si sa priveasca fara sa faca nimic;
Si-atunci eu strig cu gura inchisa,
Si-atunci nu aud decat eu,
Si-atunci iar am sa plang,
Si-atunci inima mea are sa moara.
Are sa moara innundata de lacrimi,
Si mana nu va putea face nimic,
Si va cadea neputincioasa in jos,
Si-atunci are sa-i para rau de ceea ce-a facut,
Are sa-i para rau ca nu m-a lasat sa strig,
Si-si va frange degetele,
Si-si va roade unghiile,
Si va lua inima in palma,
Si va porni cu ea catre cimitir,
S-o ingroape.
Acum ea nu stie ca s-ar putea intampla si asa,
Si apasa cu putere pe buzele mele,
Care vor sa strige cu glas tare.
Si-atunci eu, care stiu ce s-ar putea intampla,
Tac, si nu mai strig nici macar pentru mine,
De teama sa nu-mi ucid inima,
Si sa privesc neputincioasa
La-nmormantarea ei.
... Si-atunci tac, si nu mai strig nici macar pentru mine
... De teama...