Slavă ție, zeiță atotputernică.
ÃŽnaintea ta ma inclin zilnic, ti-am facut un templu din coji de portocale si puf iesit din perne.
In cinstea ta fac temenele dimineata, imi pun tamplele golite de ganduri pe muchia biroului si mimez vreo boala grozava, pentru a-ti putea ridica mai cu spor osanale.
Tie iti dedic cele mai strasnice sforaituri, cele mai lungi clipe de lancezeala.
Catre tine imi fixez aparent in gol privirile, spre soldurile tale grase imi intind bratele.
Ma arunc in stransoarea ta calda in fiecare clipa, mimez vesnic lucruri inspaimantataoare cum ar fi harnicie, ravna, zel.
Oh, tu, atotputernica Lene, de-ai sti doar la cate primejdii ma supun. De-ai sti ce greu e sa te venerez sub nasul tuturor!
De-ai sti la cate riscuri ma supun, de-ai sti cat de prigonita e religia ta.
De-ai sti la cate subterfugii si scurtaturi recurg pentru a-ti oferi cat mai mult din pretiosul meu timp.
Si da, O, Lene, ma lepad de tine in fiece clipa, ca o Iuda scarbavnica. Dar eu lucrez pe 30 de arginti, O, Lene, si fara ei cum as putea sa imi mai procur obiecte de decorat altarul tau, cum ar fi perne, telecomenzi si fast-food?
Ce simt? O dulce lehamite ma cuprinde. Sarutarea ta jilava imi inmoaie degetele. Mi-e lene sa-ti continui oda. O, Lene, in necuprinsa ta ingaduinta, m-ai reprimit la sanul tau. Ti-o fi fost si tie lene sa ma tot asculti.