poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ a învăța să dialoghezi cu sine sau cum să faci o breșă într-un zid interior
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2005-10-19 | | Nu mă mai simt. Am tălpi de oțel, picioare de sârma, mâini de elastic, iar gâtul mi s-a transformat în arc. În loc de ochi am doua bile mari albe care nu văd nimic, care nu sunt sensibile la razele soarelui. Altă dată așteptam lângă geam, cu obloanele de la ochi trase, să iasă soarele și să-mi încălzească fața, să îmi mângâie obrajii. Acum nu mai am nimic. Pleoapele îmi sunt două grilaje ruginite, grele și inutile. Unde aveam obraji acum am rețele de lițe care s-au tocit și lucesc ruginiu. Pieptul e o armura în care se izbesc din când în când săruturile false ale unor iubiți de caramel, iar pântecul îmi seamăna cu o pagina albă fără vreo istorie așternută. În locul urechilor am doua trompete în care și-au găsit casa familii de gândaci robuști. Noaptea ies și stau cuibăriți pe bilele albe și atunci nu mai exist. Vreau să plâng, dar din bile curge doar o lavă arămie. Venele mele sunt rețele de fibră optică, fire încinse din care ies scântei mute. Mă închid atunci în fiarele mele și îmi amintesc cum eram când puteam să te ating, să te sărut, să te am. Eram, acum nu mai sunt.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate