A fi sau a nu fi! A-i lăsa, sau a nu-i lăsa, pe copiii noștri să se uite la desene animate? Am auzit atâtea păreri, încât la un moment dat nu știu ce să mai cred. O mămică, după o ședință cu părinții la grădiniță, mi-a spus că fetița ei plânge când se uită la desene animate, mai ales atunci când personajele de acolo sunt triste. O altă mămică mi-a spus că, băiețelul ei a învățat limba engleză de la desene animate, iar o alta se plângea că, puștiul ei se crede un personaj rău din imaginile văzute.... Am venit acasă și, mai hotărâtă ca niciodată, mi-am luat băiețelul de mână și ne-am așezat în fața televizorului. Am căutat program după program, pentru a-l localiza pe acela mult îndrăgit de copii și, iată-mă ajunsă pe unul dintre ele... Puștiul meu a văzut și mi-a spus, aproape răstit: „Mami, aici sunt desenele mele preferate, uită-te că e Scoobidoo!”
Cine? L-am întrebat... Scoobidoo mami, nu-l cunoști pe câinele ăla căruia îi este frică de toți și toate? Am rămas alături de el să văd ce face câinele lui preferat și, m-am amuzat destul de copios. Numai că..., după acele imagini, atât de plăcute, mi-a fost dat să văd unele monstruozități. Tot felul de personaje dubioase, mafioți care sparg bănci și „binefăcători” care vor să-i prindă, desigur, după foarte multe împușcături și înjurături, adresate atât bandiților cât și urmăritorilor. Încă o dată m-am gândit, ce pot învăța micuții copii din aceste imagini? Cum să fie jefuitorul perfect, sau poate cum va fi polițistul viitorului, neuitând înjurăturile ce trebuiesc adresate răufăcătorilor. Îmi amintesc, cu nostalgie de altfel, anii când eram copil și, mă uitam seara înainte de „Telejurnal”, la „Mihaela și Azorel”. Unde o fi oare acum Mihaela cu trotineta ei frumoasă? Dar Azorel?
A-i lăsa, sau a nu-i lăsa, să se uite la desene animate? Aceasta e întrebarea, iar decizia aparține fiecărui părinte, dar nu trebuie uitat că, sunt... totuși, copii.