(am uitat cum se chema, ceva cu doi care merg zile întregi prin pădure
și nu spun nimic esențial până când unul, aproape de epuizare, cade —
nu mai contează)

stăteam în rândul șapte, locurile E10 și E11
și nu știu dacă a fost de la aerul condiționat
sau de la lumina aia albastră
care plutea peste tot
dar te-ai lipit de mine cu o liniște
care m-a făcut să-mi aduc aminte că
cel mai bine se doarme după o ploaie mănoasă

am văzut cam trei sferturi din film
restul, te-am simțit râzând foarte încet
sau tresărind când personajul principal
a izbucnit în plâns (cu sau fără motiv)

ți-ai scos adidașii
ți-ai strâns picioarele pe scaun
și mi-ai mâncat din popcorn
cu mișcări de gândac liniștit
fără să te uiți măcar o dată la pungă

la un moment dat
ți-ai pus capul pe umărul meu
și m-am panicat
(apoi am început să-mi mișc ușor bărbia în sus și-n jos
prin părul tău, mângâindu-l — n-ai zis nimic)

n-a fost un film memorabil
dar l-am trăit cu atenție
ca pe o greșeală de care alegi să te folosești

ai ieșit din sală înaintea mea
cu mersul tău sigur
ușor apăsat, de om care știe unde se duce
și mi-ai zis, fără să te uiți înapoi:
„a fost ok, dar parcă finalul
nu prea se leagă”

și-am simțit că vorbim despre film
dar nu chiar despre film
și că, de fapt, din toată seara
cel mai sincer lucru
a fost palma ta caldă, lipită de mâna mea
și retrasă rapid într-un moment de luciditate
fix la scena cu focul din pădure
pe care am neglijat s-o înțeleg
pentru că mă gândeam
că e bine
că încă mergem la filme proaste împreună
pe care apoi le mai și comentăm
(ca subiect de discuție exact cât ține scara rulantă)
abstract
și uneori destul de
laconic