Spre înhăitarea grozavă a acestor fulgi sticloși,
puful lor să îți rămână, însă, pe buze, seara, apoi se topește
și pleci, nu mai vii... nu ai venit niciodată.
cine ești... unde ești...
ai văzut tu un iepure ce se duce, aleargă apoi se confundă cu zăpada cea groasă de sticlă
stă, în ea.
în zăpadă, plimbă fulgii curați, de pe o lăbuță pe alta
înăuntrul casei, sclipește lumina parcă prea falsă
sunt bani sunt gramaje hârtii și sunt galbeni făcuți din lumină de bec, led puternic
o veioză de fapt pe care am dat mulți bani, pentru că e din fier forjat
dar e falsă, ledul,
becul din ea
nu mă merită cum nu te merită nimeni. atunci, când focul nu arde,
doar pâinea foamei noastre comune, apele unul spre celălalt, însă spaima coaptă pe o parte.
căci așa sunt și piersicile coapte, mai tare, pe-o parte.
dar și dragostea, unul oferă mai mult, lege,
ca jumătatea de piersică mai coaptă pe o parte decât pe cealaltă.
ia, te rog, o piersică și pune-o în cuptor
cât faci, cu cât ne dai... plugușorul tuturor schimbărilor, ca la moși.
inteligența oamenilor spune că piersicile se coc, în cuptoare, pe ambele părți,
nu sub soarele gratuit și onest.
îmi doresc un soare gratuit, mai târziu
și curat
o dragoste frumoasă curată, așa cum visam, din copilăria copilului
porumbeii sunt somnoroși, este iarbă mănoasă de iarnă,
nu mă fă să cobor, cum ai vrea, între oameni sau să mă simt rușinată,
sunt numai o simplă femeie,
și atunci las-o în căldura de la soarele darnic și gratuit și ție rămâne-ți numai cuptoarele și piersicii lumii.
iar, te rog, o piersică, vezi dacă se coace sau nu, fortăreața ta te înșeală, cuptoarele
în Noiembrie, s-a născut un copil, era cald și copilul creștea pe cele două picioare
mai tare decât orice plod, ca dintre soare și lună
era frumos, eram eu, cu grimase grăsuțe, cum copiii îți par niște delfini de-ai oamenilor
pentru că desenează... se joacă... unii mă numesc matură sau doamnă, într-o catedrală de struguri
și este liniște,
și sunt un fel de pași care nu mă înșeală
sunt doamnă, atunci de ce cad piersicile coapte doar pe jumătate
din pomi, cum sunt eu, pe partea necoaptă, visez...
mă joc cu timpul și îl pun, între lacrimi, să stea acolo, chiar între lacrimi
bobițe de timp, o lacrimă de-a mea te atinge
nu mă pune să stau în cuptoarele tale scumpe sau sub veioze de fier
sunt copil, m-am născut, piersica aceea prea timpurie o resping, cu picioarele
desen este piciorul meu subțirel, și cu lacrimile mele dau foarte tare
în viitorul meu iubit
dacă o să vină, fără vină, dacă o să vină...
vii? și sigur o să-mi spună că sunt necoaptă, ca piersicile, pe partea mai acrișoară
dar că lui îi place de exemplu mustul, ce spui
l-am zdrobit, frumoasă, într-un ciubăr imens, desculță, în picioarele goale
sinceritatea mea
stă, punte, între mine și el
și eu o să îl iubesc lung și îndelung, ani, ca un fel de iepure nevinovat și nins în zăpada prea albă. Pe păr am o maramă, nici nu te las să te uiți pe sub ea. Umede și-n alb sunt petalele florilor... Iarna a fost o babă urâtă, de piatră...
s-a făcut dimineață!