Trioletul este o formă de poezie destul de incitantă. Nu numai fiindcă are doar opt versuri, ci și fiindcă primul vers apare de trei ori (de aici și numele), iar versul al doilea apare de două ori. Autorul este astfel obligat să spună o poveste în numai cinci versuri. Mai mult decât atât, e nevoit să facă în așa fel încât repetițiile să nu sune neplăcut. Desigur, mai sunt de respectat: ritmul, măsura, schema celor două rime, dar mai interesante mi se par constrângerile despre care am zis.

Apărut în Franța, în secolul XIII, trioletul se confunda cu rondelul. Abia în secolul XV, Octavien de Saint-Gelais (1468–1502) i-a dat numele de triolet. Nu este o formă populară, dar are o longevitate respectabilă, fiindcă și acum există autori care scriu uneori triolete. Unii chiar dezvoltă o poveste de mai mare întindere, legând între ele triolete: al doilea triolet începe cu versul al doilea din primul și tot așa.

Nu este clar dacă inițial trioletul avea doar teme umoristice/satirice sau era o altă formă de a vorbi despre iubire și alte sentimente. Cert este că în secolul XVII a existat o perioadă în care a fost folosit și pentru satiră politică, tot în Franța.

În literatura engleză a intrat în secolul XIX, deși au existat încercări încă din secolul XVII.

Din păcate, nu știu când a apărut în literatura română. Am aflat doar de cele două triolete simboliste scrise de Caragiale care are talentul să fie amuzant păstrând mijloacele de expresie ale simbolismului și scriind cu aparentă seriozitate. Trioletul este amintit de Ion Minulescu în poezia Odeletă:
„(...) fiindcă nu-i
Pe lume nimeni să-nțeleagă simbolul Trioletului!...”

Nu știu dacă am înțeles simbolul trioletului, dar am încercat să scriu la începutul acestui an și mai jos sunt încercările mele.


Când în amurg...

Când în amurg ne-am întâlnit,
ochii smarald îți străluceau.
Orașul a încremenit
când în amurg ne-am întâlnit.

A fost cum nu m-aș fi gândit:
aripi de demon năluceau
când în amurg ne-am întâlnit.
Ochii smarald îți străluceau...


Noi, poeții...

Noi, poeții, scriem multe
despre lume, despre zboruri,
modelate-n versuri culte.
Noi, poeții, scriem. Multe
sunt emoțiile-oculte,
răspândite în decoruri.
Noi, poeții, scriem multe...
despre lume, despre zboruri.