O dată când ne mutam de la sud la nord, am condus și am
condus pe malul Marilor Lacuri,
era în Vinerea Paștelui, soarele încălzea tot mai mult,
fermierii se pregăteau să planteze cartofii:
- uite, pui scumpi, lacurile, apă dulce.
După ce am traversat podul Sault Sainte Marie a început
furtună de zăpadă, nu vedeai zare de om, venea sara,
am oprit într-un loc cald, asa cum cere
viscolul, se-ntindea pe geam ca un păianjen,
urechi ciulite, după zece povești am adormit păsărește,
dimineața am continuat până am apucat o altă furtună de coadă:
- mamă, când ajungem? unde mi-i iepurașul?
mi-am pierdut biberonul, când se va opri furtuna,
n-a venit să ne-nghită? o să vedem urșii?

Da mamă, ajungem, ajungem când soarele răsare:
- Și o să vedem pescarii?
Da mamă, o să vedem pescarii.
- Și o să vedem vulturii, și moose-ul, și vulpea, și
lupii.
Da mamă, o să vedem și vulturii, și moose-ul, și
vulpea, și lupii.

- Și cascadele?

Și cascadele.


A doua zi cu greu am deschis ușa, lumina ne orbea,
numai văzusem în vița noastră atâta lumină, o lumină
care ai fi zis vrea să te înghită, să te omoare,
am continuat drumul, și am continuat până când am
ajuns în tundra acoperită de zăpadă și cenușă,
trunchiuri de copaci ascuțiți și negri, săbii arhaice
aruncate pe câmpul de luptă cu ascuțișul spre cer, de
parcă vorbeau: de ce Doamne?


Am condus și am tot condus, sute de mile, am văzut și
pui de copaci cum scoteau capetele de sub cenușă,
părea că și alte păsări se întorc (înafară de ciori).
Nu știu de ce scriu acum despre Marile Lacuri și apa rece și dulce,
despre furtuni de zăpadă, copacii cu trei frunze.
Îmi amintesc, ne mutam pentru un loc de muncă și o casă.


Poate doar am vrut să-ți spun, să nu-ți faci griji
pentru pădurea care a ars,fara de stire
zăpada va veni să astupe cenușa, iar cioturile negre
vor vorbi cu Dumnezeu,
în ciuda fumului, vei vedea cu ochii tăi cum o pădure
firavă și tânără crește, și atâtea și atâtea frunze vor
aștepta să fie bătute de vânt, spălate de ploi,
înghețate de ger, de nici n-ai să te vezi de printre
brazi, și ai să spui:
- Mă regăsesc și nu mă regăsesc în tine Doamne.
Sunt un visător oko-jumu, vorbesc din vise, mănânc din
vise, mor și
trăiesc în visele de la marginea lumii,
pe când se pare, tu, cuceritor fără arme, mânuiești drumurile,
furtunile.
Mă uimești Doamne ce stil ai, cât de dibaci ești, și
cât de ușor îți este să pretinzi inexistența zborului
deasupra apelor adânci, și tulburi, iar
taigaua, o taigaua, cine nu o visează când e în burta ta
nu o pricepe niciodată.