carele trec
în urma lor praf și țărână
deasupra atârnă fiertură de nori
doamne dă o ploaie
se roagă lângă fântână
bătrâna
și-o cruce prinde de umeri în semn
ecoul din adânc:
ploaie ploaie ploaie...
Dumnezeu nu se mai întoarce
o fi rămas lângă izvor să se răcoare
nici nu mai dă

carele-s duse
salcâmii ard sub scoarțe crăpate
ochiul roșu topeala își varsă
peste pustia rămasă
tot satul doarme la adăpost
sub pământ
de pe ciutură
ultima picătură își cade zborul
spre casă