în inima mea este o rană din naștere
un fel de malformație
nu se vede la aparate dar o simt cum descarcă
electroșocuri prin unghiurile cărnii
îmi distorsionează realitatea
suburbiile mă ademenesc
fastidioase
ce pot face cu firul de plumb
aruncat în băltoacă altceva decât să mă stropesc de noroi ?
în inima mea este o rană intră gânduri acolo
cum intră furnicile în întunericul unei galerii
niciunul nu mai găsește poarta de acces către libertate
am gândit cu inima spun de câte ori cad
zilele nu țin loc de surori sau de frați
nu țin loc de iubiți
zilele
sunt niște haine pe care le dezbrac
și dacă mi-e frig și dacă
mi-e cald
mamă-țară
ar fi trebuit să mă naști
imună
sau măcar cu mâinile alea mari și calde
să-mi fi frământat un pic mințile
să mi le fi copt
n-aș mai gândi acum cu inima
trece lumea pe sub ochii mei
îi număr pe străini
pe urmă le uit numărul și o iau de la capăt
ai noștri au plecat demult în vest
s-au făcut cowboy șerifi ori gangsteri
după ce le-a trecut glonțul foamei pe la tâmple
cine-a mai auzit de ei?
nu ne mai scriu nu ne mai sună de sărbători cred că pe-acolo
crăciunul cade noaptea și nu vor să ne facă deranj
mamă-țară
în inima mea e o rană poate mi-ai făcut-o chiar tu
când dormeai pe burtă împiedicându-mă să dau din mâini și din picioare
de ce nu m-ai adus pe lume fără așa ceva
cu un plămân în plus să-i transfer lui
aerul rece care vine de prea departe
ori cu polidactilie să m-agăț mai ușor de crengi și s-ajung în vârf
unde are cuibul pasărea de care-mi povesteai când nu voiam să tac
la emisiunile tale preferate
că îi va putrezi limba de la atâta ciripit
e adevărat că puneam întrebări
incomode
dar să știi
de la vreme nu mai pun întrebări și răspunsurile
seamănă cu păpușile voodoo
am visat de multe ori că tu însăți ești un răspuns
scurt și la obiect o sancțiune pentru arta tăcerii
din care nu mă pot întreține
nici pe mine și nici pe alții