Starea mea de acum și lumina apusului dau o strălucire stranie împrejurimilor, nu pot să spun care dintre ele mai mult. Privesc cerul așteptând semnul care să mă ghideze în drumul meu. Păsări neliniștite brăzdează înălțimile, se rotesc în cerc, se caută și aparent țipă fără motiv, parcă ar vrea sa-mi transmită ceva. Privind împrejurimile, știu că percepția și starea mea de acum îmi permit să descopăr mai ușor limbajul tăcut al lucrurilor, al naturii. Tot ce văd, aud și simt sunt în strânsă legătură cu trăirea, cu starea mea de acum. Firicele de amurg tivesc norii răzleți, semn că noaptea-i aproape. Pe marginea cărării ierburi fel de fel, sub tălpi pietricelele colțuroase. Nelipsite din desaga închipuirii sunt celebrele Urim și Tumim*. Marii preoți cu ele pătrund și citesc tainele spațiului acolo unde totul e scris. Eu? Continui să merg, când nu știu încotro să apuc, mă bazez pe semnele prezentului, uneori fără glas întreb lumina, întunericul, nevăzutul și doar ...liniștea răspunde întrebărilor mele!

o zi cu cântec –
mărunțiș zornăind
în tocul viorii


*Podoabe ale colanului vechilor preoți, cu ele putând citi viitorul, de altfel singura formă de ghicit îngăduită de Dumnezeu, menționată și în Biblie (Exilul)