păsării îi luceau ochii
un foc din alte lumi prin rețele se propaga

am strâns-o la piept
i-am simțit inima
pe-a mea străpungând-o

(această tandrețe letală infinită)

am plâns cu focul
atunci când pe ulițe
căruțe-și duceau coviltirul
naiv își cântau fericirile milogii

călău
am fixat-o
undeva
în eternitate:

mama nu mai e
nici tata

doar casa asta
atât de surdă
atât de împietrită
într-o durere cândva
a ei poate

ca-ntr-o litanie a răspuns pasărea:

despic-o! despic-oooo...!

și-are să curgă sânge